De ce asfaltatorii noştri sunt mai bogaţi decât ai lor

• publicat la: 24 January 2011
De ce asfaltatorii noştri sunt mai bogaţi decât ai lor

Să asfaltezi drumuri în România este mai profitabil decât oriunde în Europa. La această concluzie se poate ajunge comparând profiturile raportate la cifrele de afaceri ale firmelor româneşti din domeniu cu cele ale companiilor din străinătate, scrie România Liberă.
Marile firme româneşti din domeniul afacerilor cu asfalt au, în linii mari, câteva trăsături comune: au unul sau mai mulţi acţionari lansaţi în afaceri în urmă cu 10-15 ani, uneori fără nici o pregătire în domeniu; nu sunt dispuse la transparenţa rezultatelor financiare anuale sau a planurilor de viitor; site-ul de prezentare de pe internet a companiei sau acţionariatului este făcut de ochii lumii; nu sunt listate la bursa de valori. Cu toate acestea, cifrele de afaceri cresc cu câte 50% de la an la an.
De cealaltă parte, în ţări precum Cehia, Polonia şi Ungaria, avem de a face cu subsidiare ale companiilor occidentale, transparenţă maximă, site-uri de internet complete – inclusiv cu organigrama managementului – listare pe burse, reguli de guvernanţă corporativă, contracte şi în alte ţări decât cea de origine.
Imaginea pieţei româneşti este cea a patronului autocrat care „ştie el mai bine„ şi care, prin mijloace ştiute doar de el, a reuşit să acceadă în topul european al asfaltului. Potrivit ultimelor date ale Finanţelor, unii au ajuns în 2009 la profituri nete de 100 milioane euro, ceea ce îi propulsează, din acest punct de vedere, în topul primilor 50 de constructori europeni.Lui Spiru Mantu, unul dintre cei doi acţionari ai companiei Arcada Company din Galaţi (unul dintre cei mai importanţi constructori de drumuri din ţară) nu îi vine să creadă însă că a obţinut un aşa profit (66 milioane lei, la o cifră de afaceri de 161 milioane lei). „Nu ştiu cât a fost, dar vedeţi cu cifrele alea cu patru, cu cinci zerouri cred ca e o greşeală”, spune el.

sursa  Financiarul

comentarii

de alek la 26 January 2011 - 15:29

Asa intra banii statului in buzunarele afaceristiilor.

Lasati un comentariu