Mister rezolvat după sute de ani. S-a aflat cine e Mona Lisa lui Da Vinci!

• publicat la: 12 ianuarie 2011
Mister rezolvat după sute de ani. S-a aflat cine e Mona Lisa lui Da Vinci!

De-a lungul timpului, zâmbetul enigmatic al Mona Lisei a intrigat experţi din toate colţurile lumii care au emis teorii ciudate. De data aceasta, o italiancă se laudă că a rezolvat misterul pentru totdeauna.

Carla Glori, istoric de artă care a scris şi o carte intitulată „Engima Leonardo: Deciphering And Discovering”, a declarat că este mai mult ca sigură că femeia din tabloul Mona Lisei se numeşte Bianca Giovanna Sforza.

Bianca era fata lui Ludovico il Moro, un nobil care a controlat Bobbio (o localitate situată la 45 de kilometri de Piacenza) şi care a trăit acum 500 de ani.

Cum s-a făcut această legatură?

Luna trecută o serie de cifre şi litere au fost descoperite in ochii Mona Lisei, ca şi pe podul din fundal, deasupra umărului său stâng, scriu jurnaliştii de la Daily Mail. Literele despre care se spune că au fost „citite” in ochiul Mona Lisei sunt S si G, două iniţiale ale Biancăi.

Mai mult, Carla Glori susţine că, la o privire atentă a podului, se poate observa numărul 72. Acesta se intinde peste râul Trebbia din Bobbio, in apropiere de Piacenza, de unde era Bianca.

Glori susţine că Da Vinci ar fi pictat numărul 72 sub un arc pe acel pod, adică o referinţă la anul 1472, atunci când podul a fost aproape distrus de inundaţii.

Acelaşi număr se găseşte in zona dintre sprâncene, chiar deasupra nasului Giocondei.

Acum 500 de ani, Bobbio era un important centru cultural, cu o bibliotecă impresionantă. Este foarte probabil ca Da Vinci să fi vizitat oraşul datorită bibliotecii şi ulterior a pictat din memorie acel loc.

Localnicii din Bobbio sunt convinşi că podul de la ei din oraş este unul şi acelaşi cu cel care apare in pictura celebră.

Teoria lui Glori işi are originile in cartea lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci, in care se spune că pictura Mona Lisei conţine indicii ascunse in legătură cu localizarea Sfântului Graal, potirul folosit de Iisus la Cina cea de taină.

Cartea lui Brown a fost transformată intr-un film de succes şi a provocat mânia Vaticanului din cauza sugestiei că Iisus era căsătorit cu Maria Magdalena.

sursa  stirileprotv.ro

Lasati un comentariu