Zece legi noi care vor afecta Sănătatea în 2011

• publicat la: 5 ianuarie 2011
Zece legi noi care vor afecta Sănătatea în 2011

În acest an, vom avea card de sănătate, mai puţine internări în spitale, coplată la medicul de familie, medicul specialist şi la investigaţii medicale.

Planurile anunţate pentru sistemul de sănătate în acest an aduc cheltuieli mai mari pentru mulţi români, însă ar trebui să aducă şi mai multă ordine în cheltuirea banilor publici. Primii asiguraţi îşi vor primi cardul de sănătate de la jumătatea acestui an, se va revizui pachetul de servicii asigurate de stat în sistemul medical cu asistenţa Băncii Mondiale, iar 10 la sută din internările în spitale trebuie reduse. Un top zece al măsurilor anunţate a fi implementate în acest an este analizat mai jos.

1. Asiguraţii vor avea card

Din a doua parte a acestui an, românii vor primi prin poştă primele carduri de sănătate. Aceste documente sunt obligatorii şi vor fi cerute atunci când un asigurat solicită servicii medicale (sunt exceptate urgenţele).

Cardul va costa 2 euro, bani ce trebuie plătiţi când documentul e primit la domiciliu de asigurat. Se preconizează ca sistemul de asistenţă medicală pe baza acestor carduri să intre în vigoare din 2012.

2.Pensionarii achită 5,5% la asigurările de sănătate

Guvernul a decis ca pensionarii cu venituri pornind de la 740 de lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, să achite contribuţii la sănătate. Astfel, de la 1 ianuarie 2011 vor fi obligaţi să achite contribuţii de 5,5% la sănătate circa două milioane de noi contributori. Banii strânşi vor fi folosiţi mai ales pentru plata medicamentelor.

„Suma colectată rezolvă o parte din problemă. În scenariile făcute de experţii Societăţii Academice Române (SAR), o altă variantă propusă ar fi să achite contribuţii la sănătate şi persoanele coasigurate”, spune Otilia Nuţu, de la SAR.

3. Asigurările nu mai fac contracte cu toţi furnizorii

O decizie cuprinsă într-un pachet legislativ adoptat la sfârşitul anului trecut oferă posibilitatea şi nu obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a face contracte cu furnizorii de servicii medicale.

4. Mai mulţi bani pentru spitale din centre universitare

60% din ceea ce se colectează într-un judeţ din contribuţiile juridice şi fizice la fondul de asigurări rămâne în oraşul respectiv. „Vor fi avantajate centrele universitare mari, unde se colectează bani mai mulţi. Acestea oferă însă şi serviciile cele mai complexe”, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

5. Coplată la medici şi analize

O lege care în acest moment e în parlament, dar care a fost anunţată pentru 2011, este cea care impune coplata. Circa 60% dintre români vor plăti 5 lei când merg la medicul de familie şi 10 lei la medicul specialist, dar şi numeroase analize medicale.

„Acest sistem sparge solidaritatea în alcătuirea sistemului de sănătate, prin aceea că îl obligă pe cetăţean să plătească foarte mult exact când este bolnav. Acest sistem e japcă. Coplata trebuie să fie circa 1% din valoarea actului medical şi nu mai mult de 1-2% din salariul minim pe economie”, este de părere Dan Pereţianu, preşedintele Camerei Federative a Medicilor.

6. Numărul de internări în spitale va scădea cu 10%

O măsură negociată cu Fondul Monetar Internaţional impune ca internările în spitale să scadă cu 10%. „E o măsură care se va aplica pe întreg sistemul, nu la fiecare spital în parte”, explică preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă.

„Reducerea numărului de internări trebuie făcută în paralel cu îmbunătăţirea condiţiilor în medicina primară prin dotarea cu aparatură, astfel încât afecţiunile simple să fie tratate la acest nivel”, adaugă expertul SAR, Otilia Nuţu.

7. Medicii de familie, puşi la muncă

Sistemul de plată al medicilor de familie va fi modificat prin contractul- cadru. Astfel, aceştia vor primi 50% pentru plata per capita (faţă de 70% în prezent), în favoarea plăţii per serviciu (limitată în prezent la 30%).

8. Serviciile de bază acoperite de stat, revizuite

Pachetul de servicii medicale de bază asigurate de stat va fi revizuit cu asistenţa Băncii Mondiale. Asta înseamnă că o parte din serviciile oferite, de genul analize complicate, nu vor mai fi acoperite de asigurarea publică, astfel însă să poată intra pe piaţă şi asiguratori privaţi.

9. Adaosuri mici la pastile

La medicamentele utilizate în tratarea cancerului, diabetului, HIV/SIDA, TBC, adaosul va fi redus la maximum 1,5% pentru pentru farmacii şi la 4% pentru distribuitori.

10. Contracte pe 5 ani pentru medicii din zone sărace

Pentru a stimula personalul medical din zone neacoperite de medici, la sfârşitul anului trecut s-a dat o lege care creează posibilitatea acordării de stimulente în natură şi în bani de către consiliile locale şi MS pentru aceştia. În acest caz, se încheie cu medicii un contract, cu o clauză de fidelitate, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

„Distribuţia cardurilor începe din a doua jumătate a lui 2011. Spre sfâr şitul anului, sistemul va fi operaţional.”
LUCIAN DUŢĂ, preşedintele CNAS

PLANURILE CASEI NAŢONALE DE ASIGURĂRI

Reţetă şi fişă electronice, cu bani europeni

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, spune că anul acesta ,una dintre principalele direcţii pe care trebuie să acţioneze CNAS ţine de continuarea informatizării sistemului.

„Distribuţia cardurilor de sănătate începe din a doua jumătate a acestui an, iar spre sfârşitul anului sistemul va fi operaţional. Vom demara achiziţia publică pentru celelalte sisteme informatice: reţetă electronică şi fişa electronică, pe bani europeni. Până în a doua jumătate a anului încercăm să definim şi pachetul de servicii medicale de bază, ca să vorbim şi de case private de asigurări”, detaliază şeful CNAS. El mai spune că se încearcă şi ca finanţarea sistemului să nu mai producă arierate, una din marile probleme actuale.

sursa  evz.ro

Lasati un comentariu