Care sunt paşii legali pentru recuperarea taxei auto

• publicat la: 17 February 2011
Care sunt paşii legali pentru recuperarea taxei auto

Peste 12.000 de români au contestat anul trecut în instanţă taxa auto, iar o treime dintre aceştia au avut câştig de cauză. Până în prezent, Ministerul Mediului a plătit 230.000 de euro, bani care au ajuns la 135 de români.

Primul pas care trebuie făcut este să depuneţi o petiţie la Direcţia Finanţelor Publice de care aparţineţi. În petiţie trebuie precizat că taxa este discriminatorie, drept pentru care solicitaţi returnarea ei,plus dobânda actualizată până la data restituirii. Nu uitaţi să anexaţi la petiţie şi chitanţa care dovedeşte că aţi plătit. Fiscul este obligat să vă trimită răspunsul în 30 de zile.

După ce primiţi răspunsul de la Fisc, cel mai probabil va fi unul negativ, veţi putea deschide proces. Cererea de chemare în judecată a Fiscului trebuie depusă la Secţia Comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului de care aparţineţi. În cerere se solicită restituirea taxei de primă înmatriculare şi suportarea de către stat a cheltuielilor de judecată.

Dacă Tribunalul acceptă cererea, procesul va începe. În cazul în care câştigaţi la Tribunal, iar Fiscul face recurs, Curtea de Apel are ultimul cuvânt, astfel că hotărârea va deveni executorie şi banii vor fi recuperaţi.

sursa Money.ro

Lasati un comentariu