Congresul UDMR de la Oradea

• publicat la: 25 februarie 2011
Congresul UDMR de la Oradea

Un număr de 555 de delegaţi şi peste o sută de invitaţi din România, Ungaria, Slovacia şi Serbia, între care şefii partidelor parlamentare de la Bucureşti şi liderul Partidului Socialist de la Budapesta, vor participa la al X-lea Congres al UDMR, care se va desfăşura, sâmbătă şi duminică, la Oradea.

Lucrările Congresului UDMR se vor desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, aflată în centrul oraşului.

„UDMR Bihor a câştigat dreptul de organizare a acestui Congres jubiliar, al zecelea, atât pentru că aici a avut loc şi primul Congres, cel de înfiinţare a Uniunii, cât şi datorită infrastructurii. Aeroportul Internaţional este la mai puţin de cinci kilometri de centrul oraşului, iar în Oradea şi împrejurimi, în Băile Felix şi Băile 1 Mai, există zeci de hoteluri unde se pot face rezervări pentru cazare”, a declarat corespondentului MEDIAFAX preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, Rozalia Biro, care este şi viceprimar în Oradea.

La Congres vor avea drept de decizie 555 de delegaţi ai organizaţiilor UDMR din întreaga ţară, din care o parte au fost desemnaţi prin vot, iar o altă parte este constituită din membrii marcanţi ai Uniunii. Din Carei vor participa Kovacs Eugen,Poósz Szabolcs, Visnyai Csaba şi  Keizer Ludovic.

„371 de delegaţi au fost aleşi de organizaţiile judeţene, organizaţiile de tineret şi platformele ideologice din cadrul Uniunii, iar ceilalţi sunt participanţi de drept deoarece sunt miniştri, secretari de stat, membri ai Prezidiului Executiv al UDMR şi ai Consiliului Reprezentanţilor Unionali”, a declarat Kovacs Peter, comisarul pentru organizarea celui de-al zecelea Congres al UDMR.

Potrivit acestuia, Congresul propriu-zis va începe sâmbătă, la ora 11.00, şi se va încheia duminică, la ora 14.00, lucrările fiind precedate de o reuniune a Consiliului Permanent al UDMR, întrunit, vineri dimineaţă, pentru a perfecta ordinea de zi.

„Pe această ordine de zi se va afla alegerea noului preşedinte al UDMR, prezentarea raportului de activitate de către domnul Marko Bela, precum şi modificarea statutului şi a programului”, a menţionat Kovacs Peter.

Comisarul pentru organizarea Congresului a afirmat că fiecare din cei trei candidaţi la funcţia de preşedinte al UDMR – Kelemen Hunor, Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely – va avea la dispoziţie zece minute pentru a-şi expune programul şi trei minute pentru a replica la afirmaţiile competitorilor.

„După prezentarea programelor candidaţilor, delegaţii vor avea la dispoziţie trei ore şi jumătate pentru dezbateri. Fiecare delegat la Congres va primi un bileţel care adevereşte că are dreptul la o luare de cuvânt de câte 25 de secunde, însă în numele mai multor delegaţi vor fi persoane reprezentative care vor lua cuvântul, având pentru aceasta atâta timp cât permit bileţelele pe care le adună de la delegaţi”, a explicat comisarul pentru organizarea Congresului.

Procedura de votare a viitorului preşedinte al UDMR, care se va desfăşura sâmbătă, va fi secretă. Preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, a declarat că a comandat unei societăţi comerciale confecţionarea mai multor cabine de votare, astfel încât delegaţii la Congres să aibă siguranţa caracterului secret al scrutinului.

Potrivit statutului UDMR, preşedintele Uniunii este ales prin vot secret, cu majoritatea absolută a voturilor exprimate. Dacă în primul tur de scrutin niciun candidat nu a obţinut majoritatea absolută, va avea loc al doilea tur, cu participarea celor doi candidaţi care au primit cele mai multe voturi.

Pe lângă cei 555 de delegaţi la Congres, sunt aşteptaţi la Oradea şi peste 100 de invitaţi.

„Preşedinţii de partide parlamentare care au confirmat participarea sunt domnii Victor Ponta – PSD, Crin Antonescu – PNL, Daniel Constantin – PC şi Cristian Diaconescu – UNPR”, a declarat Kovacs Peter.

El a adăugat că din străinătate au anunţat că vor participa Mesterhazy Attila, preşedintele Partidului Socialist, principala formaţiune de opoziţie din Ungaria, precum şi liderii partidelor maghiare din Serbia şi Slovacia. De asemenea, „preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, va transmite un mesaj video participanţilor la Congres”, a precizat comisarul pentru organizare.

Duminică, lucrările Congresului vor începe la ora 11.00 şi vor fi rezervate modificării statutului UDMR, urmând să se încheie la ora 14.00.

comentarii

de Mark la 27 februarie 2011 - 09:27

din Carei a participat si viceprimarul alaturi de alti udmristi,totusi parca era la FDG sau la ce? Oare FDG =UDMR in Carei?

Lasati un comentariu