Gunoaie aruncate la voia întâmplării

• publicat la: 24 februarie 2011
Gunoaie aruncate la voia întâmplării

Departe de vreun drum principal,bine ascunse vederii celor mulţi , maldăre de gunoaie impânzesc terenurile de la marginea oraşului.Localnicii din zonă se plâng că sunt  o sursă care atrage câinii vagabonzi  şi că nimeni nu ia nicio măsură.

Profitând de situaţia economică dificilă in care ne aflăm, atât anumite firme cât şi persoane fizice,apelează la căruţaşi care pentru sume modice transportă tot felul de deşeuri in zone necirculate, pe terenuri agricole sau in imediata apropiere a acestora.

Unul din aceste locuri se află in spatele Grădinii Viilor, la capătul străzii Zorilor.Pe lângă tot felul de gunoaie am identificat şi învelişuri de cabluri sau obiecte sanitare deteriorate.În perioada de iarnă sunt mai puţin vizibile şi periculoase dar in momentul  creşterii temperaturii de afară vor deveni un focar de infecţie pentru cei din jur.

La celălalt capăt al oraşului, pe drumul care duce spre sediul fostului SMA, pe un teren aflat in spatele localului Nordica, tronează alte grămezi de gunoaie.

Contactat telefonic, şeful Poliţiei Comunitare,Ecsedi Ioan, a declarat pentru Buletin de Carei că problema este una mai veche” Incercăm să identificăm locurile in care apar asemenea depozite clandestine de gunoi.De cele mai multe ori le identificăm in urma sesizărilor primite de la cetăţenii afectaţi.În cursul anului trecut am aplicat circa zece amenzi pentru depozitarea in locuri nepermise dar amenzile sunt destul de reduse, intre 200 şi 300 lei”.

Tot in urma convorbirii cu Ecsedi Ioan am aflat că se preconizează achiziţionarea a 15 camere   de   supraveghere,amplasate in zonele problematice care vor fi active peste două-trei luni.

Până atunci însă,unii cetăţeni indisciplinaţi continuă să arunce nestingheriţi pe unde apuca tot ceea ce le prisoseşte in gospodărie.

La ieşirea spre Berveni,şanţurile adânci din imediata apropiere a drumului precum şi vegetaţia uscată şi deasă din jur reprezintă pentru unii locul ideal pentru  abandonarea sacilor de gunoi.

Nici ieşirea spre Ghenci nu e scutită de asemenea  privelişti deloc plăcute ochiului.Sportul aruncării deşeurilor menajere la întamplare a devenit pentru cei ce tranzitează zona, o atracţie,se pare.Inchiderea gropii de gunoi a oraşului şi neamenajarea ei  au dus la existenţa acestui peisaj in zona amintită.

Casele şi clădirile părăsite, unele prezentate in cadrul unor alte articole,au devenit locaţii misterioase ,numai bune de adăpostit tot felul de gunoaie.

Ne-am aventurat  in cursul zilei de ieri până la clădirile de pe strada Someş, care sunt de departe cele mai „negre puncte” de pe harta oraşului.Pe terenul din spatele clădirii din imagine se inalţă  o ruină impunătoare, care in vremurile de glorie ale  fabricii Trum avea statut de cămin de nefamilişti.Acum a rămas un schelet hidos, numai bun de adăpost pentru maidanezi şi gunoaie.

Imaginile vorbesc de la sine, nu cred că mai sunt necesare comentariile.

Ştiu că nu am epuizat toate locaţiile demne de a fi consemnate dar măcar in cele prezentate ar fi de dorit a se interveni.La fel cum s-a  intervenit in cursul zilei de sâmbătă,in spatele Centrului Cultural,la fostul internat de la Agro unde sunt cazaţi o sumedenie de rromi.Aşa arăta inainte de curăţenie.

Se spune că acolo unde este voinţă este şi putinţă.Rămâne să aflăm de ce anume este motivată această voinţă la adminstraţia locală.

Daniela Ciută

comentarii

de cititor la 25 februarie 2011 - 12:29

sa mergeti sa vedeti ce este si pe strada doina

de cititor la 28 februarie 2011 - 06:06

La capatul strazii Peles este acceasi situatie,in ciuda faptului ca acolo se afla si depozitul de flacoane.Vizavi de firma ,stada este plina de flcoane si deseuri menajere(nu numai)…Unde este protectia mediului,politia comunitara si ce activitate fac.Dupa parerea mea,rromii nu ar trebui sa primeasca ajutoare pina nu fac (si pastreaza) curatenie in jurul lor.

de careian la 1 martie 2011 - 12:30

primaru nu are timp trebuie sa schimbe directoru de SPITAL

de Andrei la 6 martie 2011 - 19:20

E zona tiganilor,nici nu ma asteptam la mai mult sincer.

de cititor la 7 martie 2011 - 09:04

Totusi ar fi timpul sa gaseasca cineva o solutie.Daca ne gandim asa,putem spune ca tot orasul Carei este „zona tiganilor”….sau nu????

Lasati un comentariu