Ştafeta Solidarităţii se apropie de final
ŞTAFETA SOLIDARITĂŢII”, se apropie încet de final . Iată că a sosit şi rândul elevilor de la COLEGIUL TEHNIC ,, IULIU MANIU”, să transmita mesajul lor elevilor de la ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ,,VASILE LUCACIU”.
Predarea ştafetei, s-a desfăşurat în cadrul Sălii festive a unităţii, unde director adj. prof. Mioriţa Olea, împreună cu consilierul şcolar Janeta Torok, si membrii consiliului elevilor pe şcoală, aşteptau cu nerăbdare apariţia solilor.
Elevii de gimnaziu au fost plăcut impresionaţi de prestanţa celor mai mari decât ei.
Eleva , Miclea Andreea (Presedinta CSE, cls. a XII-a )a prezentat cele două mesaje , le-a predat reprezentantei elevilor de la unitatea gazdă în aplauzele celor prezenţi, după care s-a efectuat o scurtă vizită prin şcoală. Liceenii şi-au amintit cu plăcere de frumoşii ani petrecuţi în şcoala generală, în mod deosebit în momentul in care s-au întâlnit cu foştii lor dascăli. Ce a urmat… e lesne de înţeles: discuţii, amintiri, regrete, speranţe…
Tinerii de la COLEGIUL TEHNIC ,,IULIU MANIU” au fost însoţiţi de către consilierul şcolar,prof .Daniela Pridea şi prof Elena Coşarcă.
Mesajul COLEGIULUI TEHNIC ,,IULIU MANIU “
Noi, voi, ei…
,, Dacă altul se poartă josnic, tu fii demn!
Dacă altul te tratează urât, tu fii bun!,
Dacă altul îşi face rău, tu ai răbdare!
(G. Washinton)
Fiecare dintre noi, elevi , profesori, părinţi, ne-am dori să trăim într-o lume guvernată de armonie, de iubire şi respect reciproc. Toate sunt cu putinţă, trebuie numai să privim în jur şi să înţelegem că ceilalţi, oamenii de lângă noi, ne întregesc, ne definesc şi ne ajută să trăim o fericire autentică.
De la noi începe totul…cu noi începe viitorul…cu tine, cel ce citeşti, asculţi…sau simţi. Zâmbiţi zilei de mâine, în speranţa că va fi mai frumoasă, iubiţi-i şi apreciaţi-i pe cei de lângă voi, deoarece fără ei , viaţa ar fi monotonă şi speraţi că prin blândeţe puteţi schimba o lume!
Vrei să zbori, zboară! Putem zbura fără să avem nevoie de aripi. Vrei să visezi, visează! Putem visa la tot ce e mai măreţ. Ne trebuie doar voinţă, puterea de a crede în propria noastră forţă, puterea de a visa, de a zbura şi, în rest, e cerul albastru. Trecem încet, dar sigur treaptă după treaptă până ajungem pe culmi şi reuşim să trăim experienţa zborului fără aripi.
La ce visăm?
La o adevarată familie , în care noi COPIII ne simţim ACASĂ,
La afecţiunea mamei ,atunci când tristeţea pune stăpânire pe noi ,
Să fim ascultaţi , atunci când avem ceva de spus,
La căldura căminului, în serile reci de iarnă,
La o şcoală sigură şi fără violenţă,
La o şcoală, în care să funcţioneze decizia democratică ,
La elevi, care să fie conştienţi de drepturile şi îndatoririle lor,
La rezolvarea conflictelor în mod paşnic şi constructiv,
La o lume mai dreaptă, fără violenţă, războaie, jigniri, vorbe care dor, o lume mai bună, în care copiii să fie in siguranţă iar copilăria să fie plină de zâmbet .
„Mici şi mari , ne dorim o lume fără violenţă.
Să facem aşadar… ca visele să se transforme în realitate!” .
Membrii CSE – CTIM CAREI