Un băieţel fără cerebel şochează lumea medicală!

• publicat la: 14 February 2011
Un băieţel fără cerebel şochează lumea medicală!

Heather şi David Britton vor ca oamenii să înţeleagă câteva lucruri despre fiul lor ghiduş de 3 ani, Chase. “Este fericit. Îi spunem micul vrăjitor pentru că îi place să se ţină de şotii. Îi place să cânte, iar ţelul lui în viaţă este să-i facă pe oameni să râdă. Este înconjurat de multă dragoste, iar noi suntem o familie fericită. Povestea lui Chase nu este tragică”, povesteşte Heather Britton, mama băieţelului. Dar, pentru un străin, povestea micuţului poate părea sfâşâietoare.

În 2008, soţii Britton au suferit o pierdere îngrozitoare. Fiul lor Trey, născut prematur, a murit după şase săptămâni de la naştere, în ziua în care era programat să i se facă un transplant de ficat. Heather şi-a dorit enorm să-i dăruiască fiului cel mare Alex un frăţior, astfel că, vestea că a rămas din nou însărcinată a adus din nou bucurie în sânul familiei Britton.

Adus pe lume tot prematur, Chase s-a născut orb. La vârsta de un an, doctorii i-au făcut micuţului un RMN, iar ceea ce au descoperit i-a năucit. Lui Chase îi lipsea complet cerebelul – partea creierului răspunzătoare de emoţii, coordonarea reflexelor musculare şi asigurarea echilibrului corporal şi a locomoţiei.

“Doctorii ne-au sunat şi nu ştiau ce să ne spună. Nimeni nu mai văzuse aşa ceva până atunci. Ne-am dus de îndată la neurolog, iar acesta ne-a spus: Aşa ceva este imposibil. RMN-ul îmi indică faptul că am de-a face cu o legumă! Lucru complet fals. Chase nu este nici pe departe o legumă. Medicii erau pur şi simplu consternaţi şi îşi puneau întrebări vis-a-vis de cunoştinţele lor legate de creierul uman”, povesteşte David Britton.

“Mai mulţi doctori specialişti din SUA şi din Europa au încercat să dea de cap acestei dileme, însă, nici până în acest moment, nu am găsit un răspuns. Este un mister!”, a declarat, pentru Fox News, dr. Adre du Plessis, şeful clinicii de Neonatologie din Washington.

Lui Chase îi lipseşte, de asemenea, şi partea creierului răspunzătoare pentru funcţii precum dormitul sau respiratul. În locul acesteia medicii au găsit, în schimb, un fluid. Interesant este faptul că, în timpul sarcinii, Heather a fost îndeaproape monitorizată. Creierul fătului a fost fotografiat în diferite etape ale dezvoltării fetale, iar imaginile arată clar că, la un moment dat, Chase a avut cerebel. “Aceasta este de fapt o parte fundamentală a dilemei. Dacă, la un moment dat, a existat cerebelul, ce s-a întâmplat cu el ulterior?”, se întreabă du Plessis.

Independent de întrebările medicilor legate de starea de sănătate a micuţului, soţii Britton ştiu un singur lucru: Băiatul lor face lucruri pe care, în mod normal, în lipsa cerebelului, nu ar fi trebuit să le facă. “Acum învaţă să meargă. Lucruri pe care, în baza diagnosticului, nu ar fi în stare să le facă, Chase le face. Merge cu bicicleta, foloseşte creionul sau foarfeca şi, mai nou, îi place să se joace pe ipod cu fratele lui Alex. În plus, avem o cameră speciala, dotată cu lumini şi sunete de tot felul pentru a-i stimula la maxim simţurile. Iar mesajul meu este simplu: Nu vă abandonaţi copiii! Nu credeţi chiar tot ce vă spun doctorii. Nu mă înţelegeţi greşit. Iubesc medicii. Dar şi ei se pot însela…Chase este un copil sănătos şi deştept. Doar că funcţiile motorii se dezvoltă mai lent. Oamenii pot privi această poveste ca fiind una tragică. Dar totul depinde de modul în care priveşti viaţa. Poţi fi furios sau poţi fi recunoscător pentru ceea ce ţi s-a dat. Chase trebuia să fie cu noi! A fost sortit să faca parte din familia noastră”, a mai spus Heather Britton.

sursa  Jurnalul.ro

Lasati un comentariu