Berea la PET s-a născut în România

• publicat la: 22 March 2011
Berea la PET s-a născut în România

Berea la PET s-a născut în România, după care acest produs s-a extins şi în ţările din zonă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Jan Derck van Karnebeek, preşedintele Asociaţiei Berarii României.

“Berea la PET s-a născut în România. România a fost leagănul acestui tip de produs, care s-a extins apoi în Bulgaria, Cehia, Ucraina şi Rusia”, a spus van Karnebeek.

El a explicat că românilor le place să împartă băutura, pe când în ţara din care provine el (Olanda – n.r.) fiecare băutor stă la masă având la masă propria bere.

În cazul acesta, România vine cu un exemplu în care îi învaţă şi pe cehi să bea bere” , a afirmat van Karnebeek.

Cehia se află pe primul loc în topul băutorilor de bere, cu un consum de 159 litri pe cap de locuitor în 2009, an în care în România consumul mediu era la aproape jumătate, respectiv 81 litri pe cap de locuitor.

În România, PET-ul deţine primul loc în preferinţele consumatorilor de bere, cu o pondere de 49,3%, urmat de sticlă – 31,7%, de doză – 16% şi de berea draught, cu o pondere de 3%.

Berea draught adevărată şi rece nu se compară cu nimic. În România, băutorii de bere draught sunt mult mai puţini comparativ cu alte ţări. Acesta este un segment care trebuie dezvoltat “, a mai spus van Karnebeek.

Piaţa berii din România a scăzut cu 3,5% anul trecut, ajungând la un volum total de 17 milioane de hectolitri.

Din Asociaţia Berarii României fac parte companiile Bergenbier, Heineken România, Romaqua Goup, United Romanian Beweries şi Ursus Beweries.

sursa  mediafax

Lasati un comentariu