Cum îţi poţi reduce rata lunară la credit cu până la 50%

• publicat la: 21 March 2011
Cum îţi poţi reduce rata lunară la credit cu până la 50%

Băncile lansează oferte de refinanţare consolidată a creditelor cu dobânzi preferenţiale şi comisioane reduse în perioadă curentă, astfel suma lunară de rambursat scade considerabil.Reducerea dobânzilor din ultimele luni amplificată cu scăderea sau eliminarea unor comisioane datorită OUG nr. 50/2010 deschide calea clienţilor spre refinanţare. Aceasta se poate face pentru unul sau mai multe credite, în unele cazuri fiind posibilă şi obţinerea unei sume suplimentare pentru uz personal, scrie revista “Capital”.

Totuşi, unele bănci solicită şi prezentarea unei garanţii imobiliare. Suma finanţată variază între 65% şi 90% din valoarea ipotecii.

Cele mai bune oferte

Spre exemplu, un client care are trei credite în derulare şi un card de credit, în sumă totală de 26.600 de euro, pentru care valoarea cumulată a ratelor este de 560 de euro, poate obţine conform datelor furnizate de compania Kiwi Finance, un credit consolidat în valoare de 27.900 de euro, cu o rată lunară de 280 de euro, durata noului credit fiind de 20 de ani, egală cu durata cea mai mare dintre cele trei credite.

Anca Bidian, CEO al companiei Kiwi Finance, afirmă că “acum prin refinanţarea sau consolidarea datoriilor clienţii îşi optimizează creditele existente şi pot obţine rate mai mici cu până la 60% faţă de sumele plătite până acum, deoarece costurile creditelor sunt la minime istorice”. Potrivit Ancăi Bidian, pentru clienţii care utilizează mai multe carduri de credit pentru retrageri de numerar, spre exemplu, consolidarea cardurilor într-un credit de nevoi personale reprezintă o soluţie care poate reduce rata la jumătate.

Având în vedere interesul scăzut pentru creditele noi, băncile vin cu promoţii atrăgătoare. Astfel, pentru un credit de refinanţare consolidat în valoare de 60.000 de euro, pe 25 de ani, rata lunară variază între 395 şi 400 de euro (la RBS şi Garanti Bank fiind cele mai bune oferte) şi 480 de euro la Unicredit şi Banca Carpatica (la acestea din urmă nefiind necesară plata niciunui comision suplimentar). Suma totală ajunge de la 98.000 de euro la 144.000 de euro.

Ratele de dobândă fixă sunt stabilite de obicei pe o perioadă scurtă de timp. La acestea se pot adăuga comisioane de acordare, administrare, taxe de evaluare, taxe notariale, prime de asigurare. De exemplu, CEC Bank a lansat o campanie promoţională la creditele de refinanţare în lei acordate persoanelor fizice, valabilă pentru toate cererile de credit înregistrate în perioada 14 martie-31 mai.

Promoţii de primăvară

Un alt exemplu este Raiffeisen Bank, unde clienţii care primesc salariul în cont la această bancă beneficiază de o dobândă preferenţială. Aceasta este de 7,15% la creditele în euro, respectiv de 11,49% la cele în lei. Banca nu percepe comision de analiză până la finele lunii martie.

Până la 30 aprilie, Bancpost oferă clienţilor evaluarea gratuită a primului imobil adus în garanţie. La Millennium Bank, creditul de nevoi personale cu ipotecă pentru refinanţare nu se percepe comision de analiză până la 30 iunie, iar cheltuielile întocmirii dosarului de credit sunt de 900 de lei.

La Banca Transilvania, comisionul de analiză a dosarului este zero până la 31 martie.

OFERTE

Cât costă un credit de 60.000 €, pe 25 de ani*


Evz.ro

Lasati un comentariu