Denis Cristian Ţicle-campion naţional la aruncarea suliţei

• publicat la: 16 March 2011
Denis Cristian Ţicle-campion naţional la aruncarea suliţei

Performanţă de excepţie a elevului Denis Ţicle de la Clubul Sportiv Şcolar Carei.

Cristian Denis Ţicle a obţinut primul loc şi titlul de campion national la aruncarea sulitei, la categoria 11 ani, la Campionatul Naţional -Aruncări Lungi in aer liber din Bucureşti cu o aruncare de 36,42 m.

In perioada 8-10 martie 2011 s-a desfăşurat la Bucureşti, pe stadionul Iolanda Balaş Soter, Campionatul Naţional – Aruncări Lungi S,T,J1,J2,J3,C1,C2 si C3.

CSS Carei ,afiliat Liceului  Teoretic, a obţinut rezultate deosebite la acestă competiţie ,prin reprezentanţii săi Ticle Denis Cristian, Mărneanu Cătălin, Rusu Claudia,Bekes Regina şi Ticle Marius.Toţi au reuşit să se califice in finale la categoria de vârstă la care au concurat.

Cel mai bun rezultat,campion naţional la categoria 11 ani, l-a obţinut Denis Ţicle,elevul antrenorului Florin Turcu cel care in 1989 si 1990 era campion naţional,campion balcanic si al doilea clasat la Cupa Europei la aruncarea suliţei.

Şi ceilalti elevi ai lui Turcu Florin s-au întors cu rezultate deosebite,astfel Ţicle Marius a obţinut menţiune la categoria 16-17 ani iar Rusu Claudia s-a clasat pe locul VII la categoria 14 ani.

Alţi doi atleţi, Mărneanu Cătălin şi Bekes Regina  s-au clasat pe locuri fruntaşe,locul V respectiv VII. Aceştia au fost antrenaţi de Mărneanu Ioan ,un adevărat şlefuitor de talente, cel care conduce destinele clubului sportiv din 1975 încoace.

Proaspătul campion Denis Ţicle este elev în clasa a IV-a la Şcoala Generală nr.3 din Carei. Antrenorul Turcu Florin are despre el numai cuvinte de laudă: ” este un copil sârguincios,disciplinat,punctual,ia antrenamentele in serios ,dovadă rezultatul din această competiţie. Facem antrenamente de 5 ori pe săptămână,pe timp de iarnă in sală iar in rest pe stadion şi in parc”.

Aceasta este reţeta de urmat pentru a ajunge campion.

După cum îi cunoaştem,cei doi antrenori nu sunt prea vorbăreţi,preferă ca rezultatele să vorbească în numele lor.

În perioada 11-12 februarie 2011,CSS Carei a participat la Campionatul Naţional de probe combinate din Bucureşti unde antrenorul Mărneanu Ioan a înscris doi elevi Bâlc Vasile,de la CT Iuliu Maniu,clasat pe locul VI la heptatlon şi Toma Diana care a obţinut locul VI la pentatlon.
Tot în luna februarie,la Campionatul National junior I sală,Bâlc Vasile a obţinut un loc IV la săritura in inălţime cu 1,85m.Todea Ionuţ,participant la proba de heptatlon s-a clasat pe poziţia a patra iar Bekes Regina ,la aceeaşi probă dar la categoria 16 ani a obţinut locul şase.

Rezultate valoroase,care dovedesc că avem tineri cu potenţial,antrenori care valorifică acest potenţial iar nouă nu ne rămâne decât să-i sprijinim în ceea ce întreprind.

Felicitări CSS Carei !

redactia

comentarii

de cititor la 17 March 2011 - 14:05

felicitari Denis! tot asa si pe mai departe! Forza CSS Carei!!!!!!!!!!!!

de kovacs antal (puha) la 18 March 2011 - 21:41

felicitari!

de podoba mircea la 21 March 2011 - 19:19

felicitari sportivului si antrenorilor! Sa o tineti tot asa pe mai departe!Florine!!!!!!!!!! MUNCA NU TE INSEALA NiCIODATA!!!!!!!!!

Lasati un comentariu