Emil Boc a atribuit declarații false laureatului Premiului Nobel pentru Economie

• publicat la: 22 March 2011
Emil Boc a atribuit declarații false laureatului Premiului Nobel pentru Economie

Primul ministru al României este acuzat de fals, după ce s-a folosit de cuvintele laureatului Nobel pentru Economie, Christopher Pissarides, pentru a justifica unele modificări pe care le aduce noul Cod al muncii.

Premierul afirma, în plenul Parlamentului, în ziua în care a fost depusă moțiunea de cenzură pe Codul muncii, că Pissarides susține că ”soluția pentru crearea de noi locuri de muncă după revenirea din criză o reprezintă flexibilizarea pieței muncii prin folosirea contractelor temporare de muncă”.

Declarațiile citate de Emil Boc reprezintă o deformare a realității prin atribuirea acestora profesorului laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Christopher Pissarides nu a făcut niciodată o astfel de afirmație, aceasta contrazicând convingerile sale.

”Cu certitudine, nu am spus niciodată aceste cuvinte care îmi sunt atribuite și nu cred în ele. De fapt, am vorbit în mod repetat împotriva ideii de utilizare a contractelor pe perioadă determinată ca modalitate de reducere a șomajului. Consider că aceasta este o politică rea în condițiile actualei recesiuni și această politică se face responsabilă de dualitatea de pe piața forței de muncă din Spania și, parțial, de rata ridicată a șomajului” a replicat laureatul Premiului Nobel.

sursa  Antena3

Lasati un comentariu