Exerciţii spirituale pentru „laicii” franciscani

• publicat la: 5 martie 2011
Exerciţii spirituale pentru „laicii” franciscani

La sfârşitul săptămânii trecute, timp de trei zile am participat la prima serie de exerciţii spirituale pentru terţiarii franciscani. A fost prima mea experienţă de acest fel, prima şi foarte plăcută. Spun acest lucru deoarece, din punct de vedere spiritual, aceste exerciţii au fost o mare reuşită, după cum au afirmat majoritatea participanţilor. Dacă până în clipa de faţă, de cele mai multe ori, mai ales unii dintre colegii mei preoţi în parohiile din zona rurală se plângeau de lipsa de implicare din partea laicilor în pastoraţie, ba câteodată chiar de obstrucţionarea activităţii lor chiar de către unii curatori, cu tot felul de prejudecăţi sau cutume locale, la această întâlnire cu scop formativ-spiritual am avut bucuria şi plăcerea de a cunoaşte doi preoţi şi 30 de laici franciscani terţiari, care fac apostolat cu dăruire şi profesionalism. Laicii de diferite profesii şi nivele culturale şi spirituale au fost animaţi în cele trei zile de spiritul modestiei, iubirii fraterne şi al dăruirii, spirit ce-l caracteriza pe mentorul lor spiritual, Sfântul Francisc de Assisi.

Particip la exerciţii spirituale de peste 20 de ani ca şi student teolog, preot şi iată acum ca şi terţiar franciscan, dar atâta conştiinciozitate şi interes din partea participanţilor de puţine ori mi-a fost dat să văd. A fost o întâlnire relaxantă, confortabilă şi plină de roade în plan spiritual. Am fost impresionat în primul rând de iubirea frăţească care animă grupul terţiarilor franciscani din Oradea şi Carei.

Bucuria de a ne revedea, încrederea în preoţii şi fraţii noştri au creat o oază de pace la Haieu, pentru noi cei care ne-am izolat puţin de problemele cotidiene, pentru a face o introspecţie, pentru a găsi noi metode de cunoaştere şi apropiere de Tatăl prin Isus, pentru ca astfel, mai luminoşi, să putem să ne întoarcem în comunităţile noastre şi a le prezenta lor lumina învăţăturii divine din Sfintele Scripturi, lumină ce aduce pacea şi bucuria în sufletele noastre şi a celor ce sunt lângă noi sau cu noi. Cred că pot afirma fără să greşesc că „un preot cu har”, cum se spune în popor, împreună cu un grup de franciscani terţiari pot face minuni în parohia în care-şi desfăşoară activitatea.

Pace şi bine!

Pr. Sorin Crăciun

Lasati un comentariu