IMM-urile au primit de 200 de ori mai puține fonduri decât prevede legea

• publicat la: 17 March 2011
IMM-urile au primit de 200 de ori mai puține fonduri decât prevede legea

Guvernul a alocat 0,002% din PIB pentru IMM-uri, de 200 de ori mai puțin decât prevede legea, a declarat fostul ministru al IMM-urilor, Cosntantin Niţă: „În 2009, în perioada în care eram ministru, am reușit să modificăm legea pentru sprijinirea IMM-urilor și să obținem un buget de 0,4% din PIB pentru acestea, de la 0,2% cât era înainte“.

Conform modificării aduse la Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 335/20.05.2009 – “Anual, prin legea bugetului de stat se alocă fonduri în valoarea de 0,4% din PIB pentru finanțarea programelor de dezvoltare și a măsurilor de sprijinire a înființării de noi întreprinderi și de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel național și local, prevăzute în Strategia guvernamentală pentru susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, pentru perioada 2009-2013.”

În acest context, Constantin Niţă spune că „procentul pe care l-a alocat guvernul Boc anul acesta pentru IMM-uri vom vedea că… nu are nicio legătură cu legea. Valoarea tuturor programelor pentru IMM-uri, incluse în bugetul de stat în 2011, este de aproximativ 40 milioane lei. Dacă adăugăm și bugetul Agenţiei de Implementare a Programelor şi Proiectelor pentru IMM care este puțin peste 80 milioane lei, ajungem la circa 120 milioane lei, valoare totală. Această sumă raportată la PIB-ul României înseamnă aproximativ 0,002%, adică de 200 de ori mai puțin decât prevede legea. În aceste condiții, nu putem vorbi de redresarea sectorului și a economiei, în general, de creșterea numărului locurilor de muncă, de promovarea exportului etc. Sunt doar vorbe goale. Numărul IMM-urilor va continua să scadă, iar cele care vor rămâne, vor supraviețui cu greu fără să reușească să influențeze cu adevărat economia, notează NIţă pe blogul personal.

sursa adevarul.ro

Lasati un comentariu