Litrul de benzină şi motorină ar putea ajunge la minim zece lei

• publicat la: 3 March 2011
Litrul de benzină şi motorină ar putea ajunge la minim zece lei

Analiştii economici avertizează că litrul de benzină şi motorină ar putea ajunge la 10-15 lei, dacă barilul de petrol atinge valoarea de 200 de dolari.

“Nimeni nu poate spune ce se va întâmpla în continuare pe piaţa petrolieră. S-au avansat teorii potrivit cărora este posibil ca în următoarele săptămâni barilul să depăşească 200 de dolari, pentru că acolo (referitor la protestele din ţările arabe – n.r.) este un proces care se află în mişcare. Dacă se vor potoli lucrurile, barilul se va stabiliza. Însă dacă ajunge la 200 de dolari, atunci carburanţii din România ar putea costa la pompă chiar şi 10-15 lei”, a declarat pentru NewsIn analistul economic Aurelian Dochia.

Potrivit acestuia, cea mai vizibilă şi imediată schimbare, în urma incidentelor din ţările arabe, de altfel mari producătoare de petrol, este scumpirea carburanţilor, apoi a gazelor, electricităţii şi, implicit, vor fi antrenate în lanţ majorări în sectorul de producţie, inlusiv la pâine. “Producătorii vor ridica şi ei preţul produselor comercializate, întrucât şi benzina şi motorina se vor scumpi”, a spus Dochia.

La rândul său, analistul Ilie Şerbănescu a declarat că, în România, carburanţii se scumpesc oricum, chiar şi atunci când scade preţul barilului de petrol.

“Cei trei mari petrolişti din domeniu (OMV Petrom, Rompetrol şi LukOil România – n.r.) scumpesc carburanţii oricum, chiar şi atunci când scade barilul. Dar ei nici nu scad preţul benzinei şi motorinei când scade barilul. Băieţii ăştia uită să mai scadă, sunt nişte mincinoşi. În continuare, se poate întâmpla orice, iar statul român nu poate face nimic, din moment ce a vândut altora resursele sale de petrol”, a spus Ilie Şerbănescu.

De asemenea, directorul Direcţiei de Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei, Alexandru Săndulescu, a declarat că este greu de spus ce se va întâmpla în continuare şi că, dacă se majorează preţurile mondiale, nu înseamnă că automat trebuie să crească şi în România.

“Dacă societăţile româneşti au încheiat contracte pe termen lung, atunci scumpirea barilului nu ar trebui să se resimtă imediat, iar noi nu ar trebui să fim afectaţi. Dacă preţurile mondiale cresc, nu înseamnă că automat trebuie să crească şi aici. Benzinarii vor invoca creşterea de preţ mondială, dar cât de justificată este creşterea carburanţilor la pompă, e greu de spus”, a precizat Alexandru Săndulescu.

Totodată, preţul petrolului Brent a crescut brusc miercuri, la mai mult de 116 dolari barilul, după anunţul intervenţiei militare saudite pentru calmarea protestelor din Bahrein. În plus, preţul aurului a atins un nou record, de 1.434 dolari uncia, investitorii preferând stabilitatea oferită de achiziţia acestui metal preţios.

Potrivit ABC News, Bursa de pe Wall Street a avut o scădere bruscă, pe fondul îngrijorării investitorilor că actuala criză din industria petrolieră ar putea afecta redresarea economică a Statelor Unite.

sursa  Cotidianul

Lasati un comentariu