MAE salută decizia CEDO în cazul expunerii crucifixurilor în şcolile publice

• publicat la: 22 March 2011
MAE salută decizia CEDO în cazul expunerii crucifixurilor în şcolile publice

În zilele noastre, unii elevi, cadrele didactice sau părinţii pot considera că libertăţile de gândire sau de credinţă sunt îngrădite, datorită prezenţei crucifixurilor în şcolile publice. Acest lucru s-a întâmplat şi în cazul Lautsi.

Prin hotărârea din 18 martie 2011, pronunţată în cauza Lautsi şi alţii împotriva Italiei, referitoare la expunerea crucifixurilor în şcolile publice, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a constatat că prezenţa acestora în şcolile publice nu conduce la încălcarea dreptului la educaţie, garantat de articolul 2 din Protocolul adiţional nr. 1. Totodată, Marea Cameră a considerat că nu se ridică nicio problemă distinctă în privinţa libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie, garantate de articolul 9 din Convenţie.

În această cauză, România a intervenit, criticând hotărârea iniţială a Curţii (din 3 noiembrie 2009), care constata încălcarea dreptului la educaţie precum şi la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, ca urmare a expunerii obligatorii a crucifixurilor în sălile de clasă din şcolile publice.

Pentru a pronunţa hotărârea, Curtea, în acord cu observaţiile formulate de Guvernul României, a avut în vedere faptul că statele se bucură de o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte concilierea sarcinilor asumate de acestea în domeniul educaţiei, cu dreptul părinţilor ca educaţia copiilor lor să se facă în conformitate cu convingerile lor religioase şi filozofice.

Sub acest aspect, Curtea a precizat că respectă deciziile pe care le iau statele în acest domeniu, cu condiţia ca măsurile astfel adoptate să nu constituie o formă de îndoctrinare. În plus, având în vedere locul preponderent pe care îl ocupă o anumită religie în istoria unei ţări, Curtea a remarcat că acordarea unui spaţiu mai larg acestei religii în cadrul programelor şcolare nu poate fi considerată o formă de îndoctrinare.

În plus, s-a subliniat că nu există indicii conform cărora autorităţile naţionale s-ar fi arătat intolerante faţă de elevii care aveau alte convingeri religioase, faţă de atei sau faţă de elevii care aveau credinţe filozofice neasociate niciunei religii. De asemenea, Curtea şi-a întemeiat hotărârea pe faptul că reclamanta, în calitate de părinte, şi-a păstrat intact dreptul de a-şi educa copiii în conformitate cu propriile sale convingeri filozofice.

În cadrul observaţiilor sale, Guvernul României a subliniat că prezenţa simbolurilor religioase în şcoli este o chestiune sensibilă, de unde decurge necesitatea de a se recunoaşte statelor o marjă de apreciere largă în acest domeniu, principiu de care nu s-a ţinut cont.

Guvernul României a considerat că recomandarea făcută statului italian în sensul îndepărtării simbolurilor religioase din şcolile publice ar putea contraveni obligaţiei de neutralitate a statului, echivalând cu suprimarea manifestării convingerilor religioase ale unora din cetăţenii săi. De asemenea, Guvernul României a evidenţiat că, în măsura în care expunerea unui simbol religios nu este asociată cu anumite obligaţii şcolare legate de religie, aceasta nu ar determina atingerea sentimentelor religioase într-o măsură suficient de gravă pentru a se putea constata încălcarea dispoziţiilor din Convenţie invocate.

În 2002, italianca Soile Lautsi a reclamat faptul că în şcoala publică frecventată de cei doi copii ai săi erau expuse crucifixe. Afişarea acestora ar fi fost, conform celei care a depus plângerea, contrară principiului laicităţii. Prin urmare, Lautsi a contestat în contencios administrativ refuzul şcolii de a înlătura crucea din clasă. Cererea a fost respinsă, prima instanţă reţinând că e vorba despre un simbol al istoriei şi culturii italiene şi, pe cale de consecinţă, al identităţii italiene (una construită pe egalitate, libertate şi toleranţă). Recursul reclamantei la Consiliul de Stat a fost respins pe motiv că simbolul crucii devenise una dintre fundațiile constituţiei italiene şi reprezenta valorile vieţii civile.
În iulie 2006, Soile Lautsi s-a adresat CEDO, aproape trei ani mai târziu Curtea decizând că reclamanţii au temei să conteste prezența crucifixelor în şcoli. Verdictul a stârnit un adevărat iureş politic între ţările tradiţional religioase şi cele mai secularizate, dar şi între cei care susţin că la fundaţia Europei se afla creştinismul şi cei care resping această ipoteză.

„Vaticanul este prea puternic pentru a fi confruntat de simple persoane”, a conchis Massimo Albertin, soţul reclamantei, după anunţarea verdictului de vineri. Decizia a stârnit, însă, bucurie la Roma, ministrul de externe italian Franco Frattini declarând că „sentimentele populare europene au câştigat astăzi”. Cardinalul Gianfranco Ravasi, o figură importantă a ierarhiei de la Vatican, anunţa înaintea verdictului că eliminarea „unuia dintre cele mai mari simboluri ale Occidentului” (n.r. crucifixul) ar semnala însăşi anularea identităţii vest-europene. „Este un simbol al civilizaţiei, chiar dacă nu-l recunoşti teologic”, a explicat Ravasi, pentru Associated Press.

Lasati un comentariu