Poţi lua 200 de euro de la stat pentru cumpărarea unui calculator. Vezi care sunt condiţiile

• publicat la: 24 martie 2011
Poţi lua 200 de euro de la stat pentru cumpărarea unui calculator. Vezi care sunt condiţiile

Dacă vrei să-ţi iei un calculator şi ai până în 26 de ani, atunci statul îţi întinde o mână de ajutor şi îţi decontează o parte din cheltuială. Chiar şi aşa, oficialii spun că trebuie anumite condiţii.

Poţi să iei bani de la stat ca să-ţi cumperi calculator dacă ai sub 26 de ani şi dacă eşti elev sau student la o facultate de stat sau particulară. Atenţie! Este vorba doar despre cele acreditate.

În plus, te califici dacă provii dintr-o familie care obţine venituri brute lunare de până la 150 de lei pe membru. Nu mai poţi lua bani dacă ai fost unul dintre cei care au primit un calculator de tip desktop subvenţionat de stat în 2008.

Dacă vrei să participi la program, trebuie să depui actele între 1 şi 21 aprilie, la şcoala de care aparţii, la facultate sau chiar la primărie.

În intervalul 19 aprilie – 19 mai autorităţile locale vor face anchete sociale pentru a determina dacă poţi sau nu să beneficiezi de ajutor.

Abia pe 1 iunie vor fi afişate listele finale şi vei avea şi posibilitatea să faci contestaţie. Nu vei primi bani, ci doar bonuri valorice, fiecare de 200 de euro, ce vor eliberate de pe 24 până pe 30 iunie. Poţi să le foloseşti până la finele lunii august.

sursa  mediafax

comentarii

de marian la 4 aprilie 2011 - 16:29

v-as ruga daca se poate sa-mi spuneti ce fel de calculatoare intra in categoria asta ,daca laptopurile intra in aceasta categorie sau macar sa-mi spuneti cum pot sa aflu acest lucru.va rog sa-mi raspundeti cat mai repede.va multumesc

Lasati un comentariu