Un student român în străinătate câştigă 500 €/lună pentru un job part-time, de 5 ori mai bine decât acasă

• publicat la: 14 March 2011
Un student român în străinătate câştigă 500 €/lună pentru un job part-time, de 5 ori mai bine decât acasă

Salariile pentru joburi part-time ale studenţilor români din străinătate sunt de câteva ori mai mari decât cele pe care le-ar obţine dacă s-ar angaja cu jumătate de normă în România, iar majoritatea românilor care pleacă la studii în străinătate reuşesc încă din primul an să se întreţină singuri.

Dacă un student câştigă în România, în medie, 100 de euro net lunar pentru un job part-time (cel mai adesea în call-center), un român care învaţă la o universitate în străinătate are un salariu de cel puţin 400 – 500 de euro net pe lună, lucrând ca asistent în bibliotecă sau ca ospătar. “Estimez că mai puţin de 25% din românii care pleacă anual în străinătate primesc finanţare de la părinţi. Majoritatea se angajează, chiar dacă lucrează numai pe proiecte sau dacă au joburi punctuale, ca organizatori de evenimente”, a spus Ale­xandru Ghiţă, preşedintele grupului Edu­cativa, un grup de companii şi organizaţii non-guvernamentale cu activităţi în sec­to­rul educaţional şi organizator al târ­gu­lui edu­caţional Romanian Inter­na­tio­nal Uni­ver­sity Fair 2011 (RIUF). RIUF a reunit la finele săptămânii trecute ofertele edu­ca­ţio­nale de la aproximativ 100 de instituţii de în­vă­ţă­mânt străine şi locale, la care au par­ti­ci­pat aproape 7.000 de elevi, studenţi şi pă­rinţi.

Deşi numărul participanţilor la astfel de evenimente este tot mai mare şi, apa­rent, există un interes crescut pentru stu­diile străine, elevii şi studenţii români merg în continuare la târguri educaţionale fără să ştie cu exactitate dacă vor să se înscrie sau nu la o universitate străină.

“Nu ştiu încă ce voi face după absol­virea liceului, mi-ar plăcea să am un schimb de experienţă, să stau câteva luni la o uni­ver­sitate din Marea Britanie, să văd cum e şi să învăţ mai bine limba”, spune Diana, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Matei Basarab” din Capitală.

Totuşi, o mare parte din participanţii la târg au căutat programe de studiu în Ger­mania, ţară pe care o asociază cu dez­vol­ta­rea tehnologică şi de aceea se uită mai mult spre programele cu specializare în IT şi in­gi­nerie, domenii în care, cred ei, nu e ne­cesară limba germană.

“Studenţii români care pleacă la studii în Germania câştigă între 7 şi 8 euro pe oră şi ajung la salarii de 400- 500 de euro pe lună, însă ei trebuie să cunoască bine limba ger­mană. Joburi se găsesc în Germania în orice domeniu, pentru început se pot angaja ca şi chelneri, însă ar fi bine să încerce să facă practică plătită în companii ger­mane, pentru că o mare parte dintre aceştia se angajează permanent”, a spus Cristina Bojan, asistent universitar în cadrul Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj.

Insti­tuţia oferă o diplomă dublă absol­ven­ţilor cu specializare în studii europene, având parteneriat cu universitatea din Mag­deburg (în cadrul căruia studenţii ro­mâ­ni învaţă în Germania într-unul din cei trei ani de facultate).

În 2009, apro­ximativ 3.500 de studenţi români învăţau la o uni­ver­sitate germană, potrivit statisticilor centralizate de Ministerul Educaţiei.
40 de români învaţă în prezent la Princeton

Anual, 4.500- 5.000 de români pleacă la studii în străinătate, pentru a învăţa la pro­gra­me de licenţă sau de masterat, însă numai 4% dintre aceştia se înscriu la una dintre cele mai bune universităţi din lume, pre­cum Harvard sau Princeton.

În prezent, la universitatea Princeton – aflată pe locul 8 în topul celor mai bune universităţi din lume în 2010 realizat de US News & World Reports şi compania Quacquarelli Symonds (QS) – învaţă aproximativ 40 de români, la toate ciclurile de învăţământ, iar numai anul trecut opt români au fost admişi la ciclul de licenţă.

O mare parte dintre aceştia se anga­jea­ză la bibliotecă sau la cantină, iar alţii ca tu­tori (îi ajută pe studenţii nou-ve­niţi să se in­te­greze în mediul universitar), iar pe timpul verii pot rămâne să lucreze în cadrul unor pro­iecte de cercetare în campusul univer­sitar.

“Studenţii, care pot lucra maximum 20 de ore pe săptămână, pot câştiga între 8 şi 10 dolari pe oră, dar, în general, lucrează mai puţin (între 5 şi 10 ore pe săptămână), pen­tru a avea timp să mai şi înveţe. Dacă nu stau în campus şi dacă nu au burse, cos­tu­rile cu masa şi cu cazarea ajung la 11.000 de dolari pe an, la care se adaugă şi taxa de şcolarizare de 37.000 de dolari/ an”, a spus Mihai Cucuringu, doctorand la matematică aplicată în cadrul universităţii Princeton şi reprezentantul universităţii la RIUF.

Cea mai căutată destinaţie a rămas Marea Britanie, care oferă posibilitatea obţinerii unui împrumut de la guvernul britanic pe care absolvenţii trebuie să-l restituie atunci când se angajează. După Marea Britanie urmează Franţa şi Ger­mania, care au taxe de şcolarizare destul de reduse (de până la 500 de euro pe an), Olanda (unde taxele sunt între 1.500 şi 1.600 de euro pe an, dar care oferă burse de studiu), Danemarca şi Suedia (unde nu există taxe de şcolarizare pentru studenţii care provin din statele membre UE, care oferă aproximativ 500 de locuri pe an pentru studenţii care provin din ţările membre ale UE). Cel puţin 22.000 de ro­mâni studiază în prezent în străinătate, potrivit statisticilor Educativa.

sursa  zf

comentarii

de vasile la 14 March 2011 - 07:41

…si probabil ca tot “acolo” moare de foame la banii astia. In UK, ca si student, cu €1,200 esti la limita. Le sugerez ‘sfatuitorilor’ universitari sa plece mai intai sa experimenteze si apoi sa recomande.

Cel mai bine pentru un student plecat la studii in strainatate este sa aiba afacerea lui proprie, fiindca poate sa munceasca si 60 de ore pe saptamana – daca vrea si apoi in anumite perioade ale anului sa faca internship-uri (de la 3 la 6 luni). Experienta e vitala pentru conexiuni/angajare.

Lasati un comentariu