Ședințe lunare pe tema protecției mediului la Carei

• publicat la: 1 April 2011
Ședințe lunare pe tema protecției mediului la Carei

Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare a organizat în cursul lunii  martie d ezbateri publice la sediile primăriilor urbane din județ.

Pentru  eficientizarea dezbaterilor publice, APM a pus la dispoziția primăriilor materiale informative în limbile română şi maghiară, în vederea mediatizării dezbaterilor publice în rândul cetăţenilor, în perioada premergătoare organizării acestora.

Cu excepția localității Ardud, cetățenii nu au fost mobilizați de către primării, lucru ce a reieșit din prezența în număr mic a acestora la ședințe. Astfel, au fost amplasate de către APM 20 de urne la sediile cotidienelor sătmărene, la APM, Garda de mediu, SGA şi la sediile primăriilor urbane şi ale celor limitrofe din mediul rural, pentru a oferi posibilitatea exprimării părerilor în scris de cei care nu pot sa  ia parte la dezbateri. În cazul în care participarea publicului la următoarele ședințe nu va fi numeroasă, se vor realiza sondaje de opinie  în rândul cetăţenilor,  pe baza chestionarelor realizate de APM,  cu privire la problemele de mediu cu care cetăţenii se confruntă. Preluarea problemelor sesizate şi depuse în urne vor fi preluate cu ocazia dezbaterilor publice cu o decalare de o lună, iar răspunsurile la problemele sesizate vor fi mediatizate prin mass-media locală şi cu sprijinul primăriilor.

La fiecare dezbatere publică au participat reprezentanţi ai APM Satu Mare, ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Satu Mare, precum şi reprezentanţi ai primăriilor în frunte cu responsabilii de mediu.

Printre problemele ridicate de cetăţeni se numără: tăierile de arbori făcute în Parcul Dendrologic Carei; lipsa informării cetăţenilor din municipul Carei privind efectuarea acestor tăieri; proiectul prin care urmează a fi reamenajat spaţiul verde de pe Bulevardul 1 Decembrie din Carei; necesitatea  înfiinţării unor adăposturi pentru câinii vagabonzi; problemele de salubrizare a străzilor, colectarea şi eliminarea deşeurilor menajere de la populaţia oraşului şi de la persoanele juridice; problema colectării selective a deşeurilor  reciclabile la nivelul instituţiilor publice.

La propunerea cetăţenilor, dezbaterile publice din lunile viitoare se vor desfăşura după programul de lucru.

Următoarea dezbatere a careienilor pe teme de mediu, în prezența reprezentanților APM Satu Mare, va avea loc în data de 13.04.2011 începând cu orele a 15,00 la Primărie.

redactia

comentarii

de abureala la 6 April 2011 - 07:37

praf in ochi!!!!fac dezbateri ca sa dea bine la dosaar ca in rest nu se ia nici o masura pentru protectia mediului!!1 nimic nimic!!!sunt pe mana cu primaria si nu vor face controale asa cum ar trebui!!! pierdere de vreme si mai fac si urne cica dar cine le deschide cine garanteaza ca nu dispar peste nopate sesizarile?circ fara bani pentru cine ii prost sa creada ca vor face ceva

Lasati un comentariu