APEL CĂTRE PARLAMENTARII SĂTMĂRENI

• publicat la: 14 April 2011
APEL CĂTRE PARLAMENTARII SĂTMĂRENI

Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare este afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care reprezintă drepturile și interesele a aproximativ 200.000 de salariați din învățământul românesc.

Facem apel pe această cale la statutul d-voastră de parlamentar și vă cerem să opriți nedreptatea care se face cadrelor didactice, votând împotriva Legii privind salarizarea în 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în ziua în care Guvernul României își va angaja răspunderea.

Prin acest act normativ se dorește plafonarea salariilor angajaților din învățământ, anulând prevederile Legii 221/2008, consfinţite de hotărârile judecătorești irevocabile. Precizăm că prin această plafonare, salariile personalului didactic din învăţământ vor ajunge la nivelul celor de la începutul anului 2007. Chiar şi prin aplicarea Legii 221/2008, salariile cadrelor didactice ar rămâne tot la un nivel umilitor, având în vedere importanţa muncii pe care o desfăşoară.

Sindicatul Liber Satu Mare vă atrage atenția că, prin încălcarea acestor sentinţe judecătoreşti irevocabile, se creează un prejudiciu grav angajaților din educație și, mai mult, puterea judecătorească este călcată în picioare, iar România nu mai este un stat de drept.

Frecvența cu care acest Guvern promovează acte normative doar prin angajarea răspunderii, trebuie să fie un semnal de alarmă și pentru domnia voastră, întrucât instituția Parlamentului își pierde rolul şi importanța. Puterea legislativă din România a fost acaparată de o instituţie care are o cu totul altă menire, aceea de a guverna, nu de a legifera. Prin ceea ce face Guvernul, în acest moment, minimalizează şi ignoră rolul fiecărui parlamentar, fie el din partidele aflate la Putere, fie din Opoziție și îl transformă în simplu salariat al statului.

Vă reamintim că în nici o țară afectată de criza economică sau financiară, guvernul nu a abuzat de anumite prevederi legislative, cum ar fi adoptarea legilor prin angajararea răspunderii şi nu a luat măsuri atât de drastice împotriva salariaţilor din învăţământ, aşa cum a procedat Guvernul României.

Nu uitați că și datorită cadrelor didactice ați ajuns în funcțiile pe care le ocupați în acest moment. Acestora le-aţi promis, în campania electorală din 2008, că veţi aplica Legea 221/2008.

Facem apel la buna-credință de care puteți da dovadă și vă reamintim că încă un vot de susținere pentru Guvernul Boc, oferit pe 18.04.2011, v-ar putea costa credibilitatea și riscaţi să fiţi supuşi oprobriului celor care v-au votat pentru a le reprezenta drepturile şi interesele în Parlamentul României.

Biroul Operativ SLI Satu Mare

Presedinte prof. Oprea Victor

Lasati un comentariu