Contaminare cu arsenic şi alte toxine în mâncarea pentru bebeluşi de la HiPP şi Nestle

• publicat la: 11 aprilie 2011
Contaminare cu arsenic şi alte toxine în mâncarea pentru bebeluşi de la HiPP şi Nestle

Cantităţi de arsenic şi de alte toxine provenite din pământ s-au găsit în produsele alimentare pentru bebeluşi ale unor branduri renumite. Substanţe nocive au fost descoperite în mâncarea de la HiPP, Nestle, Organix şi Holle, dar reprezentanţii mărcilor susţin că acestea sunt în cantităţi atât de mici care nu supun copiii la niciun fel de risc.

O echipă de cercetători din cadrul Institutului Karolinska, din Stockholm, au testat produsele alimetare ale brandurilor HiPP, Nestle, Organix şi Holle şi au constatat prezenţa arsenicului şi a altor compuşi dăunători sănătăţii.

„Alarmant este că mâncarea conţine cantităţi de substanţe toxice precum arsenic, cadmiu, plumb şi uraniu, existente, în principiu, în materia primă” folosită în producţie, notează Jurnalul de Chimie Alimentară (JFC), publicat de Institutul suedez Karolinska.

„Aceşti compuşi trebuie menţinuţi la niveluri minime în produsele alimentare destinate bebeluşilor. Însă concentraţia ridicată de arsenic din mâncarea pe bază de orez ridică semne de îngrijorarea”, continuă sursa citată.

Cercetătorii suedezi nu sunt singurii care au tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte produsele alimentare pentru cei mici, relatează „The Daily Mail”. În urmă cu doi ani, Agenţia de Standardizare Alimentară (FSA) din Marea Britanie a emis o avertizare oficială asupra contaminării cu arsenic a orezului cu lapte. FSA a solicitat părinţilor să nu le mai dea pentru bebeluşilor acest produs.

Biochimistul Andrew Meharg din cadrul Universităţii britanice Aberdeen s-a arătat îngrijorat de prezenţa arsenicului în orez, produsul fiind una dintre principalele opţiuni ale părinţilor care concep alimentaţia bebelusilor.

Arsenicul este cunoscut ca otravă şi este asociat cu dezvoltarea mai multor forme de cancer. Problema contaminării grânelor cu arsenic a fost deja mediatizată şi provine de la folosirea anumitor pesticide la creşterea cerealelor. În alimentele consumate de bebeluşi au fost descoperite şi metale folosite în industria grea.

Cercetătorii din cadrul Institutului Karolinska au măsurat în miligrame cantităţile de substanţe toxice din produsele alimentare destinate celor mici. Orezul Porridge de la HiPP conţine 7,3 miligrame de arsenic, 0,38 de cadmiu şi 0,26 de plumb. Produsul „Mic Dejun cu Banană şi Piersică” are 1,7 miligrame de arsenic, 0,13 de cadmiu şi 0,33 de plumb. În faţa acestor date, reprezentanţii HiPP au anunţat că arsenicul şi cadmiul sunt sub nivelul de la care încep să afecteze sănătatea.

Cantităţi similare de substanţe nocive au fost descoperite şi în produsele Nestle. În replică, reprezentanţii brandului au precizat că materia primă trece printr-un proces minuţios de selecţie, astfel încât compuşii toxici proveniţi din sol să fie la cele mai mici niveluri.

Oficialii britanici de la FSA continuă, însă, demersurile de sesizare a Comisiei Europene prin care solicită un studiu asupra efectelor pe termen lung asupra dezvoltării bebeluşilor care consumă produse alimentare contaminate.

sursa  Adevarul

Lasati un comentariu