Sărbători Pascale Fericite !

• publicat la: 23 April 2011
Sărbători Pascale Fericite !

Se ştie că Paştele , ca şi Crăciunul, este o sărbătoare care uneşte familia şi este un bun prilej de bucurie şi veselie, pe de-o parte că Isus Hristos a inviat , iar pe de altă parte că păcatele noastre au fost iertate şi incepem un nou ciclu al vieţii.

In Duminica Invierii, obiceiul este ca oamenii să se imbrace cu haine noi, semnificaţie a primenirii trupului şi a sufletului, şi de a merge la slujba de Paşte.  Tot acum vine şi iepuraşul, mult aşteptat de copii, care aduce multe cadouri şi voie bună.

Cei care se duc la biserică in ziua de Paşte trebuie să ducă pentru sfinţit: pască, ouă roşii, o sticlă de vin (din care va bea după sfinţire toată familia, la masa de Paşti, iar unii il ţin tot anul), o bucată de miel fript sau drob, caş sau brânză, sare şi un colac cu lumânare pentru biserică.

In Transilvania  acest obicei este ţinut şi in ziua de astăzi şi alimentele sunt puse intr-o coşarcă  invelită cu cel mai frumos ştergar din casă, impodobită cu flori şi dusă de femeie, insoţită de toată familia, la biserică.

După ce se vine de la biserică cu bucatele sfinţite, se aşează masă şi toată familia se strânge pentru a lua sfintele paşti – anafura sfinţită, pentru a ciocni ouă roşii şi pentru a mânca drob şi pască, cozonac şi alte preparate pregătite pentru această zi dar şi de a bea un pahar de vin sfinţit.

Este un prilej nemaipomenit de a sărbători Paştele in familie, alături de cei dragi şi prieteni,de  a se vizita rudele şi, poate după luarea tradiţionalei mese, să se iasă la iarbă verde.

In jurul sărbătorii pascale au luat naştere o serie de superstiţii. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:

Este bine ca in dimineaţa de Pasti să iţi speli tenul in apă neincepută in care ai pus un ou roşu, o monedă şi o frunză de urzică. Astfel, obrajii tăi vor fi sănătoşi si imbujoraţi precum oul roşu, vei fi tare precum moneda şi aspru precum urzica. In timp ce iţi speli obrazul se spune: “Să fiu sănătos/ă şi obrazul să-mi fie roşu ca oul; toti să mă dorească şi să mă aştepte, aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti; să fiu iubit/ă ca ouăle in zilele de Paşti”. In anumite zone ale ţării, firul de urzică este substituit de un fir de iarbă, simbol al belşugului, iar moneda de un bănuţ de argint, sugerând tot bunăstarea.

In vremuri de demult, in cea de-a doua zi de Paşti, exista “obiceiul udatului”: băieţii obişnuiau să stropească fetele cu apa de la fântână. Se credea că tinerelor le va merge bine tot anul, vor fi frumoase şi curtate de flăcăi care mai de care mai mândri.

Lumânarea cu care a fost adusă lumina in casă in Noaptea Invierii este considerată a avea puteri binefăcătoare şi de aceea nu trebuie aruncată. Atunci când eşti incercat de griji sau boală, te afli in pericol sau te incearcă un necaz mare este indicat să aprinzi această lumânare.

Chiar dacă ouale incondeiate fac deliciul sărbătorilor pascale, atunci când vine vorba de a impărţi pentru sufletul unui mort, tradiţia spune că doar ouăle roşii sunt primite de Dumnezeu. De asemenea, dacă două persoane ciocnesc ouă in ziua de Paşti, există credinţa că se vor intâlni pe lumea cealaltă.

Ouăle roşii nu trebuie să lipsească de pe masa de Paşti căci sunt considerate a fi păzitorii casei.

Persoana care a păstrat un ou roşu timp de patruzeci de zile de la Paşte, iar acel ou nu s-a stricat, va avea parte de noroc tot timpul anului. De asemenea, in unele regiuni ale ţării ouăle roşii se ingroapă in pământurile cultivate. Se crede că aceste pământuri vor fi ferite de grindină, inundaţii sau alte dezastre ale naturii.

Este interzis să inroşeşti ouăle in ziua de Paşti dacă nu vrei să atragi asupra ta bolile.

Ca şi in ziua de Revelion, dacă vrei să ai parte de un an benefic, prima persoană care iţi trece pragul in ziua de Paşti trebuie să fie o persoană de sex masculin.

In anumite regiuni ale ţării, in noaptea de Inviere sunt aduşi cocoşi la biserică. Posesorul cocoşului care incepe să cânte primul este considerat ca având parte de noroc tot cursul anului.

Buletin de Carei urează tuturor cititorilor săi un  Paşte fericit alături de cei dragi !

comentarii

de Cititor la 25 April 2011 - 15:28

Multumim Frumos :)

Lasati un comentariu