Vești proaste pentru cei cu credite: Euribor creşte puternic

• publicat la: 11 April 2011
Vești proaste pentru cei cu credite: Euribor creşte puternic

Banca Centrală Europeană a crescut dobânda cheie, iar de acum, dobânzile de pe piaţa interbancară europeană pot merge doar în sus. Euribor la 7 zile şi cel la 12 luni au depăşit pragul de 1%, respectiv 2%.

“Dobânzile sunt mici în acest moment”, spunea Jean Claude Trichet, preşedintele BCE, imediat după ce a fost decisă creşterea dobânzii cheie cu 0,25 pp la 1,25%, unui jurnalist care îl întrebase ce se întâmplă cu cei care au credite la bănci în noile condiţii. Oficialul a mai spus că inflaţia pe care încearcă să o tempereze afectează mai mulţi oameni şi mai puternic decât nişte dobânzi mai mari.

Deşi a spus că decizia din 7 aprilie nu este începutul unei serii de creştere a dobânzilor, Trichet a ţinut să precizeze că BCE “va face tot ce trebuie pentru a ancora anticipaţiile inflaţioniste”.

Analiştii se alteaptă acum ca dobânda de referinţă să fie din nou majorată în iunie cu 0,25 pp, iar la sfârşitul anului să ajungă la 2%.

Piaţa interbancară a anticipat decizia BCE, Eurbior crescând accentuat în ultimele luni. După anunţarea majorării  dobânzii cheie (efectivă din 13 aprilie), creşterea a devenit şi mai puternică.

În şedinţa de vineri s-au înregistrat cele mai mari rate pentru scadenţele la 3 luni (1,294%) şi 6 luni (1,599%) din 11 mai, respectiv 23 aprilie 2009. La începutul lui 2011, Euribor 3M era la 1%, Euribor 6M la 1,224%, iar Euribor 12M la 1,504%.

Faţă de luna martie 2010, când ratele Euribor erau la cele mai reduse niveluri, avem, în unele cazuri, o  dublare a dobânzilor. Pe 31 martie 2010, Euribor 3M, cel mai folosită cotaţie pentru stabilirea dobânzilor la creditele în euro de către băncile din România era 0,634%. Euribor 6M şi 12M au avut o evoluţie mai puţin abruptă de la acel moment, când erau cotate cu 0,944%, respectiv 1,212%.

Creşterea Euribor afectează creditele cu dobândă variabilă, iar în România, aproape toate creditele în euro au au o astfel de dobânda. Mai mult, 80% dintre creditele pentru locuinţe sunt în euro. La creditele de consum, proporţia în euro este mai mică (43%), conform datelor BNR.

Băncile au fost obligate de OUG 50 să treacă de la dobânzile interne la Euribor/Robor + marjă. Însă, trecerea s-a făcut la un nivel  de dobândă care face datornicii români şi mai vulnerabili, rezultând marje foarte mari peste Euribor. Pentru mulţi dintre datornicii care au credite în euro şi dobânzi mari, care vor deveni şi mai mari, singura soluţie este refinanţarea în acest moment.

Faptul că BNR a eliberat o cotă din rezervele minime obligatorii ale băncilor pentru pasivele în euro, aruncând astfel mai multă lichiditate în piaţă, şi că riscul de ţară al României a scăzut, pot compensa o parte din creşterea Euribor prin faptul că băncile vor reduce marjele ataşate creditelor. Însă, de noile condiţii vor beneficia doar cei care iau un credit nou, cei cu credite în derulare fiind nevoiţi să se refinanţeze pentru a reduce costurile.

Există un decalaj între momentul în care dobânzile cresc pe piaţa interbancară şi cel în care băncile le transferă clienţilor. Cele mai multe bănci din România folosesc indicatorii Euribor la 3 şi 6 luni. Deşi aceste dobânzi variază zilnic, cele mai multe bănci aleg să aplice transformările clienţilor la 3, respectiv 6 luni. Cele mai mari bănci din România aleg această metodă, dar sunt şi bănci care folosesc indicatorul Euribor 3M, de pildă, şi recalculează dobânda lunar. De asemenea, variază şi perioada în timp din care este extrasă cotaţia. Astfel, dacă unele bănci aleg cotaţia dintr-o anumită zi, altele fac o medie aritmetică a cotaţiilor raportate în timpul scurs de la ultima modificare a dobânzii clientului.

Un singur punct procentual adăugat la o dobândă de 6% face ca rata lunară pentru un credit de 50.000 euro pe 30 de ani să sară de la 300 euro la 333 euro. O creştere de 2 pp creşte rata la 367 euro, iar revenirea Euribor în jurul a 4% duce rata la 402 euro.

În condiţiile în care presiunea pe debitori va creşte, se discută la nivel european reducerea creditării în euro în ţările care nu sunt membre ale uniunii monetare, în special a creditării pentru consum. Oficialii speră astfel să reducă expunerea la riscul valutar al celor care îşi încasează salariile în alte monede decât euro.

Am putea asista la o creştere a ponderii creditelor în lei, unde am văzut în ultimul an o scădere a dobânzilor pe piaţa interbancară, dar diferenţa faţă de dobânzile cerute la euro este în continuare destul de ridicată. Băncile cer însă marje de dobândă mai mici pentru creditele în lei, iar o eventuală reducere a dobânzii cheie de către Banca Naţională ar putea face creditele în lei mai atractive.

sursa money.ro

Lasati un comentariu