Victimele inundaţiilor din România vor primi bani din Fondul de Solidaritate

• publicat la: 13 aprilie 2011
Victimele inundaţiilor din România vor primi bani din Fondul de Solidaritate

Peste 182 de milioane de euro au fost mobilizate din Fondul de Solidaritate pentru a-i ajuta pe sinistrații inundațiilor din 2010 din România, Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria și Croația. Rezoluția care prevede acest ajutor a fost adoptată miercuri ,6 aprilie ,de Parlament, cu 647 de voturi pentru, 17 împotrivă și cinci abțineri.

În pofida sprijinului larg, au persistat rezervele pe tema metodei de finanțare pe care statele membre o vor alege.

După ce a refuzat să adauge credite de plată la Fondul de Solidaritate, Consiliul a sugerat, pe 15 martie, introducerea unei „rezerve negative”. La sfârșit de an, la această rezervp negative se pot adăuga bani proveniți din alte linii bugetare. O rezervă negativă se poate ridica la 200 de milioane de euro, fiind o soluție ce poate fi folosită doar „o singură dată”.

Deputații nu au fost de acord cu o astfel de sursă de finanțare, dar au votat totuși în favoarea propunerii Consiliului, deoarece, au declarat ei, victimele inundațiilor nu pot deveni și victimele unei bătălii inter-instituționale între statele membre și Parlamentul European.

Lasati un comentariu