Acţiunea de testare a auzului-un succes

• publicat la: 28 mai 2011
Acţiunea de testare a auzului-un succes

În cursul săptămânii trecute  a avut loc o testare  gratuită  a auzului pentru pensionari, la sediul Casei  de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Carei. Testarea a fost efectuată de către societatea RomSound din Cluj.

Rusu Ecaterina, președinta Aociației Pensionarilor Careieni a apreciat acţiunea ca una deosebit de benefică pentru  pensionari și nu numai, cu atât mai mult cu cât această testare a fost una gratuită.

Firma care face aceste testări a avut o bună organizare, au fost mobilizați oameni, iar mediatizarea a fost făcuta în mod exemplar.

Și cei de la C.A.R.P. Carei au dat o mână de ajutor la popularizarea evenimentului şi la asigurarea spaţiului necesar.

Rezultatele au fost peste așteptări. De obicei, pentru o astfel de acțiune se alocă o singură zi, dar cei interesati au fost mult mai mulți aşa că  acțiunea a continuat și în următoarele zile.

Conform celor declaratate de  Lucaci Elisabeta,  pentru Buletin de Carei, în perioada 23-25 mai s-au prezentat peste 70 de persoane spre testarea auzului. Aceasta a mai declarat că sunt șanse ca acțiunea să continue și săptămâna viitoare prin intermediul colegilor de la Satu Mare.

redacţia

Lasati un comentariu