Cadavrul lui Osama: de ce o lume întreagă aşteaptă să vadă faţa mortului?

• publicat la: 5 mai 2011
Cadavrul lui Osama: de ce o lume întreagă aşteaptă să vadă faţa mortului?

Barack Obama ar trebui să NU dea publicităţii fotografiile cu cadavrul lui Osama bin Laden. Desigur, aşteptarea este mare, milioane de oameni din toată lumea dau, de două zile , Refresh pe site-urile de ştiri, în timp ce câte un oficial de la Casa Albă întreţine atmosfera anunţând imagini „atroce”. Administraţia americană amână însă momentul, subliniind că situaţia este „sensibilă”. Tot mai multă lume înclină să creadă că totul nu e altceva decât o campanie de teasing pentru momentul culminant de joi, când Barack Obama se va duce la Ground Zero: atunci arătarea capului sfărâmat al celui mai detestat duşman al poporului american va exorciza răul iar mândria naţională şi popularitatea preşedintelui vor creşte împreună, ca turnurile gemene.

Dacă George W. Bush ar fi fost în locul lui Barack Obama, problema ar fi fost demult rezolvată. Ar fi apărut din prima clipă la televizor cu scalpul lui bin Laden la cingătoare suflând ca un cowboy în ţeava pistolului: „We got him!” Obama nu este însă Bush. Nu este un pistolar. Nu şi-a creat o imagine de om al războiului. A luat premiul Nobel pentru pace pentru faptele viitorului. Poate că această obligaţie care lucrează în viitor explică şi figura secundară pe care americanii au ales s-o joace în intervenţia din Libia, poate că ea justifică şi atitudinea de acum a lui Obama.

În operaţiunea bin Laden, Obama a jucat un rol aproape de perfecţiune. Am urmărit de multe ori discursul pe care l-a ţinut la TV, în faţa a peste 50 de milioane de americani. A evitat bucuria excesivă, vecină cu aroganţa şi sfidarea. Chiar şi cu uriaşul mecanism de publicitate din spatele lui, care i-a livrat discursul perfect, Barack Obama putea să strice tot efectul anunţului dacă ar fi cedat entuziasmului strident. N-a făcut-o. În schimb, preşedintele american a apărut în faţa naţiunii precum un chirurg care tocmai a ieşit dintr-o operaţie de zece ore în care a extirpat o tumoră: fericit, dar precaut şi responsabil.

Atitudinea lui Barack Obama vine din faptul că, spre deosebire de predecesorul său şi de alţi şefi de stat, a înţeles că, atunci când vorbeşte, preşedintele Americii nu vorbeşte doar poporului său, ci lumii întregi. Poate de aceea, casa Albă analizează în aceste ore atât de intens dacă să dea sau să nu dea publicităţii filmul morţii lui Osama.

În termeni pragmatici, Barack Obama n-ar câştiga mare lucru ca imagine personală din arătarea fotografiilor. Popularitatea lui a crescut cu 11 procente peste noapte şi continuă să crească. Americanii, care cer în proporţie de 56 la sută să li se arunce capul însângerat al teroristului, îl vor ierta, cu siguranţă, dacă n-o va face. Mai ales dacă le va explica faptul că o astfel de imagine nu face altceva decât să inflameze facţiunile extremiste musulmane şi, astfel, să pună în pericol vieţile şi mai multor americani aflaţi peste hotare. Sunt încă vii imaginile pe care presa din toată lumea le-a difuzat recent cu atrocităţile comise de soldaţii americani în Afganistan. Poate unii dintre cei care şi-au pierdut familiile la 11 septembrie se vor fi simţit răzbunaţi, însă nimeni nu poate contesta că aceste imagini deschid drumul la noi atrocităţi.

În fine, cei care cer pozele spun că lumea vrea o dovadă a morţii lui bin Laden. Adică, până nu vom vedea pozele, nu vom crede cu adevărat că e mort şi îngropat (mă rog, scufundat). Realitatea e că nişte poze nu vor schimba cu nimic opinia adepţilor teoriei conspiraţiei, care cred că totul este o ficţiune a Casei Albe. Cine nu vrea să creadă că Osama e mort nu va crede şi pace. Vor avea la îndemână suficiente argumente să spună că totul e o făcătură, să conteste veridicitatea imaginilor, să caute prelucrări în Photoshop şi pixeli albaştri. Însăşi întârzierea apariţiei pozelor pe piaţă este o dovadă că cineva „lucrează” încă la ele, nu-i aşa?

Există, aşa cum spuneam, o uriaşă cerere a publicului din toată lumea de a vedea faţa desfigurată a mortului. Sunt lideri americani (printre care şeful CIA, Leon Panetta) care sunt convinşi că un popor care de zece ani tot bate lumea nereuşind să-şi stingă setea de sânge are nevoie de această „ultimă dovadă”. Mai toată presa aşteaptă momentul în care va pune pe prima pagină şi în deschiderea jurnalelor de ştiri o imagine şocantă cu un cadavru pe care să nu fie obligată să o blureze.

Barack Obama poate să închidă nişte răni sau să deschidă altele. Poate să-şi păstreze imaginea de chirurg rece şi calculat sau poate să-şi păteze halatul cu sângele negru şiroind din tâmpla stângă a lui bin Laden. La Casa Albă, atmosfera din war room este poate chiar mai încărcată decât în noaptea în care a fost ucis teroristul numărul unu al Planetei.

„Nu voi publica fotografiile cu bin Laden mort”, tocmai a anunţat preşedintele Barack Obama, într-un interviu pentru CBS News . În epoca senzaţionalismului media şi a populismului politic exploziv, câţi dintre liderii lumii în care trăim ar fi luat o astfel de decizie?

sursa Gandul

comentarii

de oliko la 5 mai 2011 - 11:15

fortza Obama!!

Lasati un comentariu