Mai tare decât “Avatar”: “Sex şi Zen: Extaz Extrem”

• publicat la: 16 May 2011
Mai tare decât “Avatar”: “Sex şi Zen: Extaz Extrem”

Mai tare decât “Avatar”: “Sex şi Zen: Extaz Extrem”, , face ravagii în China, unde oamenii s-au călcat în picioare să intre la cinema.

Chinezii au lansat pe 14 aprilie, la Hong Kong, primul film erotic 3D, “Sex and Zen: Extreme Ecstasy” (“Sex şi Zen: Extaz Extrem”).

Deşi la  palatul festivalului de la Cannes rula noua creaţie a fraţilor Dardenne, deja laureaţi de două ori cu marele trofeu de la Cannes, la târgul de filme, “Extaz Extrem”,   era în centrul atenţiei.

Regizat de Christopher Suen, lungmetrajul poate fi considerat o “premieră mondială”, şi nu pentru că ar fi o producţie 3D, ci pentru că tehnologia de ultimă oră nu a mai fost aplicată încă pe acest gen de film, interzis persoanelor sub 18 ani.

Cu un buget de numai 3,2 milioane de dolari (2,2 milioane de euro), producţia chineză XXX a doborât recordul de audienţă pe care l-a înregistrat “Avatar” în primele zile în care a rulat la Hong Kong. “Sex şi Zen: Extaz Extrem” a adus aici, la sfârşitul săptămânii, 30.000 de spectatori, în cele trei zile de la lansare.

Dacă lungmetrajul lui James Cameron, “Avatar” a dispus de un buget uriaş, de circa 400 de milioane de dolari (aproximativ 280 de milioane de euro), cineaştii chinezi au cheltuit de 100 de ori mai puţin.

Reţeta a fost simplă: actori puţin cunoscuţi, costume de la curtea imperială confecţionate din material textil sintetic, decoruri din carton.

Bazată pe un text erotic chinez din secolul al XVII-lea, “Rugăciunea carnală”, pelicula “Sex şi Zen: Extaz Extrem” prezintă aventura unui tânăr erudit care îşi iniţiază tânăra şi pudica soţie în plăcerile trupului, ghidat de un ghid erotic tradiţional, gen “Kama Sutra”.

Intrat în serviciul unuia dintre cei mai mari hoţi ai vremii, soţul va descoperi o lume a orgiilor sexuale, iar soţia lui se va transforma treptat într-o curtezană renumită. Acţiunea se derulează în China, în timpul dinastiei Ming.

“Încă din 1980, Hong Kong-ul produce sute de filme pe an, printre care şi pelicule XXX, dar nu putem vorbi de o tradiţie a filmelor porno în China.

Specialitatea noastră sunt filmele poliţiste, de acţiune şi filmele de război”, a declarat pentru publicaţia franceză Cyndy Shiu, producătoare în cadrul Lighthouse Production, una dintre cele mai mari case de producţie din China.

Lasati un comentariu