Medicii de familie nu semnează contractul-cadru cu CNAS

• publicat la: 14 mai 2011
Medicii de familie nu semnează contractul-cadru cu CNAS

Medicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în forma în care este redactat  contractul , informează Mediafax. Medicii susţin că CNAS nu este finanţatorul sistemului de sănătate, ci administratorul banilor populaţiei care plăteşte asigurări de sănătate.

Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (CNPMF), Doina Mihăilă, a declarat, vineri, că medicii de familie nu vor semna contractul-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în forma în care acesta este redactat deoarece nu sunt de acord cu actele normative care îi obligă să asigure servicii de permanenţă şi să realizeze raportări online în timpul orelor de program.

Mihăilă a criticat atitudinea reprezentanţilor CNAS faţă de reprezentanţii medicilor de familie, subliniind că autorităţile publice nu sunt finanţatorii sistemului de sănătate, ci administratorii banilor celor care cotizează la acest sistem de asigurări de sănătate.

„Este o idee la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pe care dânşii ne-au împărtăşit-o, cum că ei sunt finanţatorii şi noi nu suntem de acord. Cu regret anunţ toţi factorii decidenţi că nu sunt finanţatori, ci sunt administratorii banilor oamenilor. Banii sunt ai oamenilor, nu ai lor, iar ei administrează aceste fonduri, mai bine sau mai rău. Prin urmare, când administrezi fonduri îţi asumi şi o răspundere şi e bine să discuţi cu partenerul de contract. Noi nu suntem servitorii lor, suntem nişte oameni care lucrăm în fiecare zi cu acea populaţie care plăteşte aceşti bani”, a afirmat Doina Mihăilă.

Preşedintele CNPMF a precizat că, cel puţin până acum, nici reprezentanţii CNAS şi nici cei ai Ministerului Sănătăţii nu i-au invitat pe medicii de familie la negocieri şi că, din martie până în prezent, conducerea CNAS a avut o singură întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie.

Executivul a hotârât, în 23 martie, ca noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale să intre în vigoare la 1 iunie, cu două luni mai târziu decât termenul stabilit iniţial (1 aprilie), pentru a finaliza în prealabil procedura de clasificare a spitalelor, pe baza căreia vor fi alocate şi fondurile aferente finanţării spitalelor.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat că, urmare a acestei decizii, pentru următoarele două luni vor fi încheiate acte adiţionale pe baza contractului – cadru în vigoare.

sursa rlonline

Lasati un comentariu