Medicii de familie, obligaţi să stea cu o oră mai mult la cabinet

• publicat la: 30 May 2011
Medicii de familie, obligaţi să stea cu o oră mai mult la cabinet

Medicii de familie ar putea sta la cabinet, din 1 iunie, cu o oră mai mult, respectiv şase ore în loc de cinci, timp în care ar putea consulta 24 de persoane, potrivit proiectului privind normele la contractul cadru pentru 2011-2012.

Proiectul de act normativ prevede că numărul total de puncte raportat pentru serviciile medicale acordate de medicii de familie cu liste proprii, corespunzător unui program de 35 de ore pe săptămână, nu poate depăşi pentru activitatea desfăşurată numărul de puncte rezultat potrivit programului de lucru, luându-se în considerare următoarele date: timpul mediu pe consultaţie de 15 minute; un program de lucru în medie de şase ore pe zi pentru consultaţii la cabinet; în medie, o consultaţie la domiciliu pe zi.

Din 1 iunie, medicii de familie primesc 50 la sută din fonduri pentru listele de pacienţi şi 50 a sută pentru serviciile acordate, potrivit proiectului postat pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Numărul optim de persoane înscrise pe lista medicului de familie, din punct de vedere al asigurării unor servicii de calitate la nivelul asistenţei medicale primare, care se ia în calcul pentru stabilirea necesarului de medici pe unitate administrativ-teritorială pe zonă, este de 1.800.

De asemenea, numărul maxim de persoane asigurate înscrise pe lista medicului de familie pentru care se acorda punctaj per capita în vederea decontării prin tarif pe persoană asigurată este de 2.200.

Proiectul prevede că, pentru fiecare caz de afecţiune acută, casa de asigurări de sănătate decontează maximum trei consultaţii pentru acelaşi episod, necesare pentru stabilirea diagnosticului, a tratamentului şi a evoluţiei cazului. Numărul maxim de trei consultaţii se poate acorda cumulat atât la nivelul medicului de familie, cât şi la nivelul medicilor din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice.

În situaţia în care există suspiciuni privind alte afecţiuni asociate, medicul va consemna distinct pe biletul de trimitere numărul de consultaţii pentru afecţiunile acute sau subacute pentru care pacientul s-a prezentat iniţial, se mai arată în proiectul de act normativ.

Asociaţia Medicilor de Familei a anunţat că nu va semna noul contract-cadru, care ar urma să fie aplicat din 1 iunie.

“Nu vom semna contractul cadru. Este un act pentru doi ani, iar normele şi bugetul sunt pentru un an. Nu înţelegem de ce este nevoie de un act pe doi ani. Mai mult, normele nu au fost discutate cu noi. În aceste condiţii, la 1 iunie nu vom semna acel contract”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu.

sursa money.ro

Lasati un comentariu