Ordonanţa privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, adoptată de Camera Deputaţilor

• publicat la: 24 May 2011
Ordonanţa privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, adoptată de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi Ordonanţa de Guvern privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, cu 178 de voturi pentru, 106 împotrivă şi o abţinere.Ordonanţa stabileşte măsuri opţionale, la dispoziţia părinţilor, cu privire la concediul pentru creşterea copiilor. Cei care aleg să stea cu copilul acasă până la un an primesc o indemnizaţie în cuantum de până la 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 lei.

În cazul părinţilor care optează să stea acasă cu copii până la vârsta de doi ani cuantumul indemnizaţiei este între 600 şi 1.200 de lei. Ordonanţa Guvernului mai prevede şi acordarea unui stimulent de inserţie în cuantum de 500 de lei părinţilor care se întorc la activitatea profesională până la împlinirea vârstei de un an de către copil.

Deputaţii liberali şi cei social-democraţi nu au susţinut acest proiect de act normativ, considerându-l discriminatoriu. ‘Această ordonanţă de urgenţă creează mari discriminări între părinţi şi între copii. Ne spune Guvernul aici că prin această ordonanţă se fac economii. Din păcate, Guvernul abordează problema natalităţii, a copiilor din România, strict contabil. Acele stimulente care se dau pentru ca mamele să se întoarcă mai devreme la muncă nu ajung nici măcar pentru creşă sau plata unei bone, ca să nu mai amintim că acele creşe nici nu există’, a spus deputatul PNL Cristina Pocora.

Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată şi de Senat iar Camera Deputaţilor este decizională.

sursa money.ro

Lasati un comentariu