Reprezentant Jobbik şi-a deschis birou la Satu Mare

• publicat la: 7 mai 2011
Reprezentant Jobbik şi-a deschis birou la Satu Mare

Un reprezentant al Partidului Jobbik din Ungaria (considerat a fi extremist) şi totodată deputat în Parlamentul European, Szegedi Csanád, şi-a deschis sâmbătă un birou pentru audienţe la Satu Mare, acesta fiind al doilea birou deschis în scurt timp în Transilvania, după cel de la Târgu Mureş, care a trezit reacţii puternice în opinia publică românească.

Inaugurarea biroului de pe strada Ham Janos din Satu Mare s-a desfăşurat fără incidente şi într-un dezinteres total din partea autorităţilor româneşti, singura prezenţă a lor în zonă fiind asigurată de un echipaj plictisit de Poliţie, cu maşina parcată în vecinătate.

Cam 60 de oameni, reprezentanţi ai unor organizaţii maghiare considerate a fi radicale, dar şi ai filialei locale a Partidului Civic Maghiar, s-au înghesuit în sediul pus la dispoziţie de o sătmăreancă de etnie maghiară, iar la ceremonia de inaugurare a fost prezentă şi o colegă a deputatului din Parlamentul European, Morvai Krisztina, cunoscută ca un fel de Nutzi a mişcării naţionaliste din Ungaria.

În conferinţa de presă susţinută înainte de momentul inaugurării, eurodeputatul Szegedi Csanád a ţinut să precizeze că nu doreşte ca acest gest să pară provocator la adresa populaţiei majoritare din oraş, singurul lui scop fiiind acela de a se consulta cu sătmărenii de etnie maghiară în cadrul audienţelor pe care le va acorda periodic, pentru a le cunoaşte mai bine problemele şi pentru a le reprezenta interesele la Bruxelles, pe baza viziunii sale despre „naţiunea maghiară unită, în ciuda graniţelor de stat”.

Printre obiectivele pe care doreşte să le promoveze prin acest birou, ca reprezentant al Partidului Jobbik, se numără şi obţinerea autonomiei teritoriale pentru aşa-numita regiune Partium (aproximativ Sătmar şi Crişana), precizând că doreşte să promoveze această idee şi în rândul populaţiei româneşti.

Reprezentanţii Jobbik au declarat, de asemenea, că sunt deschişi la colaborare cu UDMR sau cu organizaţia lui Tokes Laszlo, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, chiar dacă aceste formaţiuni au ignorat complet evenimentul de sâmbătă de la Satu Mare.

sursa  satumareonline

Lasati un comentariu