Şocul viitorului! Prostituatele vor emite facturi, vor da bonul şi vor munci în cinste, demnitate şi respect!

• publicat la: 19 mai 2011
Şocul viitorului! Prostituatele vor emite facturi, vor da bonul şi vor munci în cinste, demnitate şi respect!

„Proiectul de lege care reglementează exercitarea activităţilor cu caracter sexual iniţiat de deputatul PDL Silviu Prigoană se va discuta şi în sesiunea parlamentară viitoare”, informează Mediafax. Şi ca fiecare ştire care apare pe acest subiect, creează o percepţie de neseriozitate asupra activităţii parlamentare. Nu pare să fie topicul zilei. Nu este ca şi cum o societate aşezată şi civilizată întâmpină dificultăţi de ordin moral la gândul că floarea feminină a patriei, după ce că este, vorba aia (pe care n-o s-o scriem), mai este după aceea şi „oropsită” cu amenzi, pârnaie şi oprobriu public!

Nu este perceptibilă nici o coagulare a opiniei publice în sensul unei grabnice reglementări a înjositorului fenomen social. Cel puţin, nu ca prioritate.

Nu sunt (din câte ştim) nici reclamaţii din partea plătitorilor externi, cum ar fi militarii americani staţionaţi la noi, nici din partea plătitorilor interni, de o infinită varietate, potenţă materială şi status social.

Cu excepţia tradiţionalelor „razii cu presa” şi a campaniilor de „curăţare a străzilor” ocazionate de numirea câte unui nou şefuleţ pe la Interne, nici poliţia nu se plânge de epuizare fizică au nervoasă în „combaterea fenomenului”.

Iar cazul singular al unui primar care a avut fantezia de a pune camere de supraveghere pe străzile „damnate”, nu este, desigur, reprezentativ pentru administraţia locală, în general.

Ar mai fi doar aspectele legate de circulaţia cash-ului; evident, nici un fel de cash nu trece pe la nici unul din ghişeele statului. Acesta pare să fie singurul motor al acestui proiect de lege. Iar „scorul” de la votul de astăzi din parlament (133 pentru, 24 abţineri, 104 împotrivă), împreună cu trimiterea legii înapoi, în mecanismul parlamentar, adică în comisii, arată că, mai devreme sau mai târziu, Prigoană îşi va vedea visul cu ochii : nomenclatorul profesiilor din România va include şi profesia: „prostituată”.

Odată realizat acest lucru, prostituata va deveni persoană fizică autorizată şi îşi va putea folosi persoana fizică la produs bunăstare pentru sine şi pentru alţii, în deplină legalitate.

În ceea ce priveşte onorabilitatea profesiei, nu vedem îmbunătăţiri. Ba dimpotrivă. Dacă până acum „doamnele” mai puteau să spună că sunt „studente”, după adoptarea legii va fi mai greu; evident, mai greu de crezut, că de zis…

Conform proiectului de lege, nu vor fi nici dubii, nici mistere: aspiranta la o autorizaţie pentru a practica prostituţia, va „câştiga” nişte „interlocutori” permanenţi, absolut necesari în exercitarea activităţilor la standardele legale (care sunt acelea? se vor stabili, desigur). Aceşti interlocutori sunt: cabinetele de medicina muncii, poliţia şi primăria.

Toate aceste instituţii vor trebui să conlucreze şi să certifice, periodic, că fata (obligatoriu, peste 20 de ani) este sănătoasă, este luată în evidenţă la poliţie şi plăteşte taxe.

Va fi obligată să emită bon? Se va putea face plata de pe firmă? Va putea angaja, la rândul ei, alte persoane, aşa cum poate, mai nou, o persoană fizică?
Nu se ştie, deocamdată.

În ceea ce îi priveşete pe „peşti”, categoria „profesională” cea mai activă în formarea, dezvoltarea şi întreţinerea prostituţiei de la noi, nu se schimbă nimic. „Autorizate” sau nu de către stat, prostituatele vor fi, mai mult ca sigur, „autorizate” în prealabil de „dezvoltatori”.

Bine, şi atunci, ce se va schimba?
Totul! Dar nu în bine.

Cu şapgă la medic, la primărie şi la poliţie, cu taxa la stat, cu aceeaşi taxă la „peşte” şi cu „reputaţia” imposibil de ascuns, prostituata viitorului va deveni, astfel, un simplu cetăţean: o victimă a unei legi care, fără să îi ia nimic din greutăţile pe care le avea mai înainte, îi dă în plus mai multă alergătură, mai multă umilinţă şi obligaţia de aproduce mai mult, pentru că acum are mai mulţi „beneficiari”.

Dar, din fericire, va avea o profesie onorabilă.
Ce şi-ar putea dori mai mult?

sursa  Critix.ro

Lasati un comentariu