Stăpânii sistemelor

• publicat la: 18 May 2011
Stăpânii sistemelor

În anul 2001, fostul prim ministru al României, Radu Vasile, scria în cartea sa de memorii „Cursă pe contrasens” că dacă nu ar avea 60 de ani ar pleca imediat din ţara aceasta care este pe veci îngenuncheată de servicii, de „stăpânii sistemelor”.

Omul a fost – totuşi – prim ministru, în una din cele mai dificile perioade post revoluţionare, aşa că o fi văzut cu siguranţă, lucruri pe care ochii celorlalţi muritori nici măcar nu şi le pot imagina.

De atunci a trecut un deceniu şi iată că afirmaţia fostului premier, astăzi un respectabil septuagenar cvasi-anonim, s-a dovedit a fi în mod dramatic, exactă.

Se pare că nici cultura nu a scăpat de „sistematizare”, chiar dacă aici banii sunt puţini dar vezi bine, că pe lângă finanţe mai e nevoie uneori şi de un blazon intelectual, chiar dacă modelul becalian devine din ce în ce mai atractiv.

Cei din afara sistemului „cultural” nici nu visează câte patimi abisale sunt măcinate în marginalul malaxor al lumii artistice. Dacă baronii locali şi-au scos la aerisit blazoanele nesimţirii şi neamului prost, nici în lumea culturală lucrurile nu stau mult mai bine.

Nu există judeţ, cât de mic o fi ăla şi de neînsemnat, unde să nu existe un tartor cultural, un ins, de multe ori cu o geneză duhnind a servituţi tenebroase, care a pus stăpânire pe „tărâmul artelor”.

Şi cu cât este mai departe de Centru, sindromul culturnicului – vătaf este tot mai agresiv şi mai pernicios.

Insul ăsta stabileşte ierarhiile locale, decretează cine e bun şi cine nu, iar concluzia nu-i alta decât aceea că El este unica valoare judeteana,la o adica.

Atâta vreme cât în lumea artelor se manifestă cel mai agrest conservatorism de sorginte securist – comunistă este greu de crezut că ierarhiile acestea, pritocite în bolgiile spiritului pe sinistre criterii de gaşcă, vor fi vreodată aruncate în aer.

Odată înşfăcat acest teritoriu, nimeni nu mai are voie să respire sub cer fără binecuvântarea Şefului, a Marelui Poet sau Prozator, despre care, la drept vorbind, opinia publică a auzit ceva foarte vag dar nimeni nu mai ştie exact în ce context.

Dacă şi-a imaginat cineva că libertatea este o noţiune cu oareşce conţinut măcar în lumea artiştilor, se înşeală amarnic. Un nefericit instinct de gaşcă ulcerează orice încercare de schimbare a macazului.

Şi dacă în lume, cultura este principalul vector al marilor transformări, la noi ea este pusă până la urmă tot în slujba unor interese care nu au nimic de a face cu vreo idee cât de măruntă de iluminare ori progres.

Baronul local, stăpânul tuturor sistemelor, îşi vede chipul „artistic” în oglinda tulbure a culturnicului de serviciu, cel care controlează nefericita şi paupera lume a spiritului „local”.

Radu Vasile nu a plecat de aici pentru că se socotea deja prea în vârstă ca să mai ia de la capăt ceva, departe de România. Iar odată rămas, nu ai decât sentimentul leşios al unei resemnări îndelung exersate, prin hăţişurile compromisurilor mai mari sau mai mici.

Pe ogorul baronului, vătaful cultural are grijă ca arătura să rămână stearpă. Nu cumva să răsară vreo plantă neplanificată care să nu se fi ivit din sămânţa atent selectată a cârdăşiei şi ticăloşiei oficializate.

sursa  revista Citadela/Felician Pop

Lasati un comentariu