Vânzările de telefoane mobile au explodat, datorită smartphone-urilor

• publicat la: 1 May 2011
Vânzările de telefoane mobile au explodat, datorită smartphone-urilor

Peste 370 de milioane de telefoane mobile au fost vândute la nivel global in primul trimestru al acestui an, in creştere cu 19,8% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, potrivit estimărilor firmei de cercetare IDC.

Cererea puternică pentru smartphone (telefoane mobile inteligente) a dat un impuls intregii piete de telefonie mobilă. “Din ce in ce mai mult, producătorii de telefoane mobile si operatorii incep să facă smartphone-urile accesibile unei game cât mai largi de utilizatori, ceea ce a condus la creşterea pieţei”, a anuntat IDC, citat de Reuters.

In topul producătorilor, Nokia, Samsung, LG au pierdut cote de piaţă in timp ce Apple şi-a majorat-o.

Grupul finlandez Nokia este in continuare lider mondial controlând o cotă de piaţă mondială de 29,2%, in scădere faţă de 34,7% in urmă cu un an. Pe locul secund, se situează Samsung, a cărui cotă de piaţă a scăzut la 18,8% de la 20,7% in urmă cu un an, urmat de LG, cu o cotă de piata de 6,6% faţă de 8,7% in urmă cu un an.

In schimb, Apple a profitat de pe urma vânzărilor de iPhone, cota sa de piaţă dublându-se până la cinci procente. Apple este in prezent in apropiere de LG, in timp ce pe locul al cincilea se situează grupul chinez ZTE Corp. cu o cotă de piaţă de 4,1%.

IDC estimează că până in 2015 creşterea vânzărilor de telefoane mobile va fi stimulată aproape in intregime de vânzările de smartphone-uri.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu