Cel mai dorit JOB din România. Pentru ce loc de muncă s-au bătut 44.000 de români

• publicat la: 5 iunie 2011
Cel mai dorit JOB din România. Pentru ce loc de muncă s-au bătut 44.000 de români

Jobul la care visează cei mai mulţi români are legătură cu banii. Aproape 44.000 de persoane au trimis anul trecut CV-uri pentru a se angaja ca transportatori de valori în România, potrivit informaţiilor comunicate pentru gândul de reprezentanţii portalului de recrutare www.ejobs.ro.

Acesta a fost jobul cel mai atractiv după numărul candidaţilor care au aplicat, în condiţiile în care salariile pentru această profesie pleacă de la aproximativ 200 de euro.

Agenţii care însoţesc transporturile de valori trebuie, printre altele, să care sacii cu valori ai clientului – de regulă, magazine – de la sau până la autoblindate, dar şi să alimenteze bancomatele. De lucru este suficient, având în vedere că în România există aproape 10.200 de ATM-uri, arată cele mai recente date publicate de Banca Naţională a României. Pentru un asemenea post, candidatul ideal trebuie să aibă cel puţin studii medii absolvite şi să dovedească integritate şi rezistenţă la stres.

Pe poziţiile următoare în topul celor mai dorite joburi se află consilierii de vânzări şi şefii de magazine. Aproape 28.000 de români au trimis în 2010 CV-uri pentru asemenea locuri de muncă prin intermediul portalului www.ejobs.ro.

Mulţi români îşi doresc şi să „spioneze” pentru diverse firme – supermarketuri, bănci sau firme de telefonie. În jur de 13.000 de persoane au aplicat anul trecut pe portalul respectiv ca să lucreze ca „mistery shopperi”.

În total, peste 141.000 de persoane şi/au trimis CV-urile anul trecut pentru primele zece joburi din acest clasament. Situaţia stătea cu totul altfel în perioada dinaintea crizei, când oferta era mai generoasă, iar cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, mult mai puţini.

„În ultimii doi ani şi jumatate, numărul aplicaţiilor în general, indiferent de domeniu, a crescut cu aproximativ 80% – 90% faţă de perioada dinaintea crizei”, ne-a explicat Laura Chilom, consultant de resurse umane la paortalul amintit.

TOP 10 cele mai dorite joburi în 2010, în funcţie de numărul de CV-uri (România)

1. Transportator de valori – 43.938 aplicanţi

2. Consilier de vânzări/ şef de magazin – 14.917 aplicanţi

3. Şef de magazin/adjunct şef de magazin – 13.165 aplicanţi

4. Mistery shopper – client verificator – 13.145 aplicanţi

5. Montator, manipulant, sofer – 12.640 aplicanţi

6. Assistant manager – 11.740 aplicanţi

7. Colaborator comercial – servicii Romtelecom – 11.455 aplicanţi

8. Reprezentant comercial – 11.356 aplicanţi

9. Consilier vânzări – 10.315 aplicanţi

10. Operator calculator – 9.503 aplicanţi

Sursa: www.ejobs.ro
Unde vor să muncească românii în străinătate

Cât despre locurile de muncă din alte ţări, în top se află muncitorii necalificaţi. În jur de 3.000 de români şi-au trimis anul trecut CV-urile prin intermediul portalului de recrutare www.tjobs.ro pentru un asemenea loc de muncă în Marea Britanie, respectiv o treime din primele zece joburi.

„Primele zece joburi după numărul de CV-uri primite în 2010 au cumulat 20.777 de candidaturi, adică 3,51% din totalul de 592.183 trimise de români prin portalul Tjobs.ro”, a declarat pentru gândul Sonia Dan, coordonator PR în cadrul portalului de recrutare pentru străinătate.

Interesante au fost şi ofertele din agricultură venite din partea firmelor din Germania, pentru care au trimis CV-uri aproape 2.300 de persoane. Urmează locurile de muncă din construcţii, în SUA, dorite de peste 2.000 de candidaţi. Printe altele, românii au mai vrut să lucreze ca şoferi de taxi în Suedia, ori ca fermieri în Irlanda.

TOP 10 cele mai dorite 10 joburi în 2010 în funcţie de numărul de CV-uri (străinătate)

1. Muncitor necalificat, Marea Britanie – 3. 043 aplicanţi

2. Muncitor în agricultură, Germania – 2.287 aplicanţi

3. Muncitor în construcţii, SUA – 2.073 aplicanţi

4. Muncitor necalificat în construcţii, Germania – 2.033 aplicanţi

5. Muncitor necalificat în abator, Olanda – 1.948 aplicanţi

6. Şofer de taxi, Suedia – 1.924 aplicanţi

7. Ospătar/barman, Marea Britanie – 1.909 aplicanţi

8. Fermier, Irlanda – 1.861 aplicanţi

9. Recepţioner, Marea Britanie – 1.850 aplicanţi

10. Muncitor în agricultură, Spania – 1.849 aplicanţi

Sursa: www.tjobs.ro

Lasati un comentariu