Incepe selecţia jandarmilor, în urma căreia se vor face concedierile

• publicat la: 28 iunie 2011
Incepe selecţia jandarmilor, în urma căreia se vor face concedierile

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare a început astăzi evaluarea personalului, privind reorganizarea instituţiei, în urma căreia 30 de jandarmi vor fi concediaţi Din cei aproximativ 350 de angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, 30 vor fi concediaţi în perioada următoare. Dintre aceştia 10 au primit deja preavizele, iar zilele acestea se decide care sunt celelalte 20 de persoane care vor pleca. În cursul zilei de astăzi au început primele evaluări, potrivit unor surse jandarmii având de susţinut teste despre legislaţia în vigoare. Purtătorul de cuvânt al IJJ Satu Mare, Camelia Lucuţ, nu a dat mai multe detalii despre evaluarea personalului, precizând că va reveni cu un comunicat de presă după finalizarea testării, confirmând doar că astăzi a început procesul de selecţie în vederea concedierilor.

sursa TV1SM

Lasati un comentariu