Unde şi la ce bani mai găsim bilete pentru Jocurile Olimpice din Londra?

• publicat la: 9 June 2011
Unde şi la ce bani mai găsim bilete pentru Jocurile Olimpice din Londra?

Circa 1,8 milioane de persoane au aplicat pentru cele 8,8 milioane de bilete disponibile pentru Jocurile Olimpice din Londra 2012.

De asemenea, nu mai puţin de 1 milion de aplicaţii au fost primite doar pentru finala masculină de 100 de metri, pentru acest eveniment fiind disponibile doar 20.000 de locuri.

Majoritatea celor care au aplicat online pentru bilete la Jocurile Olimpice din Londra 2012 ar trebui să ştie deja dacă au obţinut, prin tragere la sorţi, biletele sau o parte din biletele solicitate, scrie BBC.

Biletele au preţuri cuprinse între 20,12 şi 2.012 lire sterline. Ceremonia de deschidere va avea loc în 27 iulie, iar primele probe vor fi la tir, în 28 iulie urmând a se da şi prima medalie de la JO.

Termenul limită stabilit de organizatori pentru retragerea banilor din conturile celor care au fost selecţionaţi a fost data de 31 mai.

Până pe 24 iunie, organizatorii îi vor anunţa pe cei selectaţi ce fel de bilete au obţinut. Biletele obţinute de cei care nu au fondurile necesare pe card, vor fi redistribuite.

În medie, o persoană a aplicat pentru 12 bilete, suma medie cheltuită fiind de 500 de lire sterline.

Unde şi la ce bani mai găsim bilete?

Mai puteţi cumpăra bilete doar la pachet cu cazarea prin pachetele corporate disponibile pe site-ul www.prestigeticketing.london2012.com. De exemplu, un pachet care conţine ceremoniile de deschidere şi încheiere a JO şi toate cele 9 finale de la atletism costă 49,500 de lire sterline.

Exista si pachete mai puţin costisitoare însă şi oferta este pe măsură: un bilet la întrecerea de volei pe plajă şi o noapte de cazare la un hostel costă 99 de lire sterline, ofertă disponibilă pe www.thomascooklondon2012.com.

Un pachet care conţine un bilet la volei pe plajă şi unul la atletism, plus două nopţi de cazare la un hotel de 4 stele ajunge la 669 de lire sterline, tot pe site-ul www.thomascooklondon2012.com.

Alte site-uri care ofera bilete la JO: www.cosport.com – pentru Austria, www.cosport.com – pentru Bulgaria, www.olympic.cz – pentru Cehia, http://www.topkinisis.com/london2012/ – pentru Cipru, www.sportsworld.co.uk/events/london-2012-olympic-games/ticket-tour-pentruDanemarca, www.szurkoljlondonban.hu – pentru Ungaria.

Pe site-ul www.cosr.ro – Comitetul Olimpic şi Sportiv Român nu se pot achiziţiona bilete momentan, dar oferta este în curs de actualizare.

 sursa Rlonline

Lasati un comentariu