BCE a crescut dobânda cheie la 1,5%. Rate mai mari la creditele în euro

• publicat la: 7 iulie 2011
BCE a crescut dobânda cheie la 1,5%. Rate mai mari la creditele în euro

Banca Centrală Europeană a majorat dobânda cheie cu 0,25 puncte pocentuale, a doua creştere de rată din acest an. Dobânzile de pe piaţa interbancară vor atinge noi maxime în perioada următoare.

Cu toate că sistemele bancare din Grecia, Portugalia sau Irlanda sunt total dependente de finanţarea pe termen scurt de la BCE, inflaţia peste ţintă i-a determinat pe bancherii centrali să crească pentru a doua oară în acest an dobânda cheie. Prima majorare, de 0,25 puncte procentuale, a avut loc în luna aprilie, după ce aproape doi ani a stat la minimumul istoric de 1%.

Inflaţia anuală a atins 2,7% în luna iunie în zona euro, conform estimărilor Eurostat, aceaşi rată înregistrându-se şi în luna mai. Ţinta de inflaţie a BCE este de sub 2%.

Prin decizia de astăzi, BCE încearcă să contracareze o parte din creşterile de preţuri la combustibili şi alimente.

Dacă la începutul anului creşterea economică a ţărilor puternice ale Eurozonei era una peste potenţial, cu Germania înregistrând în T1 o creştere de 4,8% faţă de T1 2010 sau Franţa cu o creştere de 2,2 în acelaşi interval, economia pare să fi încetinit în ultima perioadă. Comerţul a scăzut cu 1,1% în mai, în timp ce comenzile noi în industrie au crescut cu doar 0,7%, sub aşteptările pieţei. De asemenea, cele trei ţări ale Zonei euro care au fost salvate de la faliment de către UE/FMI sunt în continuare în recesiune.

BCE este prima dintre băncile centrale mari ale lumii care hotărăşte creşterea dobânzii cheie de la începutul crizei financiare. Banca Angliei a decis astăzi să ţină rata de dobândă la minimul istoric de 0,5%, iar Banca Japoniei la 0,1%, în timp ce Fed are dobânda setată la 0,25% şi nu a dat semnalul că va opera vreo modificare în acest an.

Întărirea politicii monetare a avut efect şi în piaţa interbancară europeană.

Euribor cu scadenţa la 3 luni (3M), cel mai utilizat indicator pentru stabilirea dobânzilor variabile la euro în România, a ajuns la 1,583% pe 7 iulie, cel mai ridicat nivel din martie 2009. La începutul anului, Euribor 3M era de 1%, ceea ce înseamnă că avem o creştere de 58% în acest interval. Mai mult, faţă de minimumul înregistrat în la sfârşitul lunii martie 2010 de 0,634%, avem o creştere de 150%.

De asemenea, Euribor la 6 luni (6M), utilizat şi de cea mai mare  bancă din sistem pentru calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a ajuns la 1,823%, cel mai înalt nivel din martie 2009. De la începutul anului, când era la 1,224%, Euribor 6M a crescut cu 49%, în timp ce de la nivelul cel mai scăzut întregistrat în martie 2010 de 0,944% a luat un avans de 93%.

Datele BNR, disponibile până în luna aprilie, arată că nivelul mediu al dobânzilor la creditele ipotecare în euro aflate în sold a fost de 6,04% pe an, practic neschimbat de la începutul anului. Vorbim însă de un cost ce nu include comisioanele aferente unui credit, pentru că BNR nu calculează dobânda anuală efectivă pentru creditele în sold.

Un singur punct procentual adăugat la o dobândă de 6% face ca rata lunară pentru un credit de 50.000 euro pe 30 de ani să sară de la 300 euro la 333 euro. O creştere de 2 pp creşte rata la 367 euro, iar revenirea Euribor în jurul a 4% duce rata la 402 euro.

sursa Money.ro

Lasati un comentariu