Concert de muzică creştină

• publicat la: 8 July 2011
Concert de muzică creştină

În data de 11 iulie 2011, Grupul Speranţa – reunit din SUA, Canada, Australia şi România – va ajunge la Carei, concertul urmând să se desfăşoare pe Stadionul Victoria, cu incepere de la ora 18.00, intrarea fiind liberă.

Misiunea Speranţa vă invită şi anul acesta să faceţi un “POPAS LA CRUCE”, ascultând Cuvântul Domnului in cadrul turneului anual de evanghelizare din România şi Ucraina, ajuns anul acesta la cea de XVIII-a editie. Pregătirile pentru acest turneu au inceput incă de anul trecut, rămânând doar să mai fie stabilite ultimele detalii administrativ-organizatorice pentru o cât mai bună desfăşurare a fiecăre seri de evanghelizare. Turneul va fi derulat in trei etape şi se va desfăşura in perioada 24 iunie 2011 – 31 iulie 2011.  Păstrând ritmul ultimilor ani, Misiunea Speranţa a inclus şi anul acesta in turneu 33 de localităţi. Cu ajutorul Domnului, Grupul Speranţa, impreună cu Corul Internaţional, şi alături de predicatorii care au dat curs invitaţiei la Cuvânt, vor aduce incă o dată inaintea românilor un mesaj de chemare la mântuire, un mesaj de pace din partea lui Dumnezeu.

comentarii

de ligia la 8 July 2011 - 19:50

am intrat pe net sa caut despre ei sa vad cum canta si mi-a placut…am sa merg sa ii ascult…avem nevoie de linistirea sufletelor noastre in vremurile astea grele cand totul merge prost

de mia la 8 July 2011 - 20:24

merita sa mergem sa-i ascultam

de daniel la 11 July 2011 - 08:15

VA ASTEPTAM CU CEL MAI MARE DRAG !ADUCETI CU VOI FAMILIA VECINII SI ORICINE DORESTE SA VADA SI SA ASCULTE CONCERTUL SI PREDICA DE NEUITAT ! NU AU FOST LA CAREI ASEMENEA OAMENI BINECUVANTATI IN NUMAR ASA DE MARE SI NICI NU CRED CA VOR MAI VENI ! DOAR DACA VA MAI MERITA SI DACA VOM FI IN NUMAR FOARTE MARE ! AICI NU SE VAND BILETE CA LA ALTE CONCERTE !!! INTRAREA E LIBERA !!!

de Rawmania la 11 July 2011 - 18:51

“ascultand cuvantul domnului” … you must be kiddin’ me,Jack

de Tivadar Hunor la 11 July 2011 - 18:58

am fost si eu la intalnirea de la Toflea, cand a fost invitat Kankermongool din Olanda, mi-a placut foarte mult piesa “Mit poep op zein gesicht”
Ii mai astept in Carei, daca puteti sa il invitati si pe Kakermongool ar fi super.
Hunor

Lasati un comentariu