De ce pleacă medicii buni din România

• publicat la: 2 July 2011
De ce pleacă medicii buni din România

Salariul este numai unul din argumentele care determină ca migraţia medicilor să devină un exod, a declaratprof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.

“Am ajuns în situaţia periculoasă ca, din 2007 şi până în prezent, să avem peste 9.000 de medici care au plecat, nu mă refer la cei care au solicitat adeverinţe pentru conformitate şi al cărui număr este mai mare. Iar din rezidenţiat pe piaţa muncii sunt aproximativ 7.000. Deja avem un deficit de medici. Pentru fiecare medic care a plecat statul român a cheltuit 80 de milioane lei vechi, pe an, pentru şase ani de zile, şi 210 milioane lei vechi pe an la rezidenţiat, iar rezidenţiatul este minim trei ani. Am produs pentru Europa şi nu am primit nimic în schimb”, a explicat preşedintele CMR.Colegiul a semnalat acest pericol încă din 2007, dar din nefericire decidenţii nu au înţeles, a subliniat prof. dr. Astărăstoae.

În ceea ce priveşte cauzele, el a menţionat că sunt trei studii sociologice plătite de colegiu care au evidenţiat că pe primul loc nu este venitul obţinut, ci nerealizarea carierei profesionale, care ţine de faptul că o parte nu-şi poate planifica evoluţia.
(…)El spune că al doilea motiv pentru care medicii pleacă sunt veniturile. “Când tai 35% din veniturile medicilor care nu sunt bugetari a fost iarăşi un îndemn de a pleca. Este iraţională o astfel de politică”, a afirmat preşedintele CMR.

Un al treilea motiv care îi determină pe medici să plece este, potrivit acestuia, poziţia socială în România. “Nicăieri nu sunt asemenea campanii de denigrare a medicilor. De altfel, Consiliul Europei are o rezoluţie cu privire la siguranţa pacientului în care se spune foarte clar să nu fie blamaţi medicii pentru că şi în medicină se poate greşi.”

Rezoluţia se încheie cu următorul îndemn ‘protejaţi pacientul şi asiguraţi siguranţa, despăgubiţi pacientul pentru prejudiciu şi nu blamaţi medicii”, a explicat prof. dr. Vasile Astărăstoae.

Sursa: Agerpres

comentarii

de spagat la 8 July 2011 - 13:22

Nu le ajunge SPAGA de aici!

Lasati un comentariu