Scăpaţi de varice folosind un unguent de gălbenele

• publicat la: 30 iulie 2011
Scăpaţi de varice folosind un unguent de gălbenele

Inestetice şi dureroase, varicele apar între 20 şi 40 de ani. Specialistul Click!, dr. Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţionala indiană, vă recomanda câteva soluţii naturiste, pentru tratamentul acestei boli care apare mai ales în rândul femeilor.

Nemiloasă mai ales cu femeile, această afecţiune are la origine o circulaţie deficitară a sângelui în zona picioarelor. Concret, sângele ajunge în picioare coborând prin artere şi se întoarce la inimă prin vene. Pentru că întoarcerea sângelui se realizează împotriva gravitaţiei, în vene există nişte valve care se închid şi nu lasă sângele să se întoarcă.

Dacă aceste valve nu se mai închid, rezultă o dilataţie a vaselor de sânge şi stagnarea sângelui în vene. De aici, umflarea gleznelor şi senzaţia de greutate în picioare. Dacă este ignorată, senzaţia de ‘picioare grele’ poate evolua şi se poate transforma în varice sau tromboflebită.

Studiile arată că, până la vârsta de 50 de ani, 41% dintre femei se confruntă cu probleme de circulaţie a sângelui la nivelul picioarelor. Chiar dacă, de cele mai multe ori, este recomandată intervenţia chirurgicală, există şi remedii naturiste pentru tratamentul acestei boli.

Aplicaţi zilnic un pansament îmbibat cu unguent de gălbenele pe zona afectată. în minimum patru saptamani veţi observa cum leziunile încep să dispară. Masajul tradiţional cu uleiuri medicinale este utilizat pentru fortifierea corpului şi tonifierea sistemului nervos. Uleiurile şi plantele înglobate în ele pătrund prin piele şi hrănesc diferitele ţesuturi din care este structurat corpul.

Prin apăsarea asupra punctelor vitale ‘Marma’ se elimină blocajele energetice. Masajul de-a lungul meridianelor permite energiei vitale să curga liber din nou. Acest masaj elimină toxinele, reglează circulaţia şi fluxul limfatic, fortifică digestia şi musculatura, întăreşte şi menţine flexibilitatea articulară. Este, de obicei, urmat de saună sau de baia de aburi, pentru a facilita absorbţia uleiului.

3 soluţii naturiste pentru ‘picioare grele’

1. Cataplasme cu spanz

Spanzul vindecă varicele, cu rezultate spectaculoase. Puteti cumpara aceasta plantă de la plafar. Mod de folosire: taiati rădăcina în bucăţele mici si lăsaţi-le la macerat în oţet sau alcool timp de trei săptămâni. Apoi masaţi cu soluţia obţinută locul cu varice în fiecare seară. De asemenea, alifia de turiţă-mare este recomandată călduros în varice şi ulceraţiile gambei.

2. Ceai de păpădie

În tratamentul intern al varicelor sunt recomandate ceaiurile de sulfină, de păpădie, castan, urzică şi coada şoricelului. De asemenea, puteţi folosi microhidrina (1-2 capsule pe zi, între mese), Vitamina C alcalină (5-10 g pe zi) şi extracte din plante (frunze şi fructe de afin, ghimpe, ardei iute, ghimbir, ginkgobiloba, păducel
sau ovăz).

3. Cura cu polen

Alimentaţia este foarte importantă dacă vă confruntaţi cu probleme de circulaţie la nivelul picioarelor. Polenul este un aliment foarte complex, care conţine aminoacizi, vitamine, minerale şi enzime. Cura cu polen durează minimum două săptămâni. Se consumă între 10 g şi 30 g de polen pe zi, pe stomacul gol. Se mestecă foarte bine, până devine că o pasta, înainte de a fi înghiţit.

Sursa: Newz

Lasati un comentariu