Terţiari franciscani din 7 ţări prezenţi la Carei

• publicat la: 25 July 2011
Terţiari franciscani din 7 ţări prezenţi la Carei

În perioada 14-23 iulie a avut loc la Oradea, săptămâna EUFRA 2011,Întâlnirea Internaţională a membrilor Ordinului Franciscan Secular,având ca temă de discuţii ” CU FRANCISC PENTRU O NOUĂ EUROPĂ”,metode şi mijloace de evanghelizare,deschişi pentru a fi » mesageri ai bucuriei şi speranţei» în armonie cu proclamarea Evangheliei.

Au fost prezenţi terţiari franciscani din Belgia,Italia,Germania,Slovacia,Anglia,Germania,Franţa şi România. Programul a fost deosebit de vast, pe lângă schimburile de experienţă socio-culturală şi religioasă având loc şi câteva deplasări la mănăstirile din nordul şi vestul Transilvaniei.

Prima intâlnire internaţională de acest fel a avut loc acum mai bine de 30 de ani iar in România s-a organizat o intâlnire EUFRA a OFS pentru prima dată in 2003, la Baile Felix.O parte dintre cei care au fost atunci prezenţi au revenit cu drag şi de această dată, la Oradea.

Participanţii şi-au propus să afle mai multe despre asemănările şi diferenţele dintre diferitele comunităţi europene franciscane din care fac parte şi de a experimenta o “Biserică frăţească”,dincolo de frontierele naţionale.

Deplasările lor au inclus vizite la Maria Radna,la Congregaţia Fiicelor Sf. Francisc de Assisi din Timişoara, la Comunitatea franciscană din Arad,la Comunitatea Franciscană din Sighetul Marmaţiei şi la Memorialul Durerii precum şi o scurtă vizită la Parohia Greco-Catolică Sf.Anton de Padova din Carei.

Oaspeţii europeni au fost insotiţi pe tot parcursul vizitelor de terţiarii framciscani din Oradea, de dna Celina Frâncu,ministru naţional franciscan şi de  pr.Mihai Vătămănelu.Terţiarii franciscani careieni au pregătit o frumoasă primire fraţilor lor europeni,corul parohiei intâmpinându-i cu cântece specifice ordinului din care fac parte.

După o scurtă prezentare a istoricului parohiei  de către pr.Gabriel Bogliş şi a activităţilor desfăşurate aici,franciscanii careieni au oferit oaspeţilor  posibilitatea de a urmării dansuri şi cântece populare tradiţionale din zona de codru.Programul folcloric a fost susţinut de ansamblul de dansuri de la Casa de Cultura Carei şi de cunoscuta interpretă Laura Bakk.

Manifestările culturale s-au desfăşurat in spaţioasa sală de la parterul conventului construit  in curtea parohiei prin bunăvoinţa şi susţinerea enoriaşilor,pentru ca tinerii parohiei să beneficieze de spaţiu adecvat pentru activităţile lor.

Pentru părintele Mihai Vătămănelu,popasul de la Carei a constituit un prilej de a se reîntâlni cu enoriaşii parohiei,cu tinerii pe care i-a indrumat in perioada de 9 ani cât a fost prezent la Carei şi un moment de bucurie datorat finalizării lucrărilor de la conventul a cărui  construcţie a iniţiat-o în urmă cu mai bine de 4 ani.

De remarcat şi prezenţa sorei franciscane Natalia,cea mai în etate terţiar franciscan din Carei şi care a pregătit o frumoasă poezie în cinstea oaspeţilor.

Seara s-a incheiat cu o agapă frăţească ,pregătită de membrii comunităţii locale, susţinuta de inimoşi sponsori printre care amintim SC Ardealul Sa,Alconor Carei,Varga Quatro,Agrotex Sa,Abra-Com SRL şi Magvacom.

Franciscanii Seculari,rămânând în lume şi în propria stare de viaţă şi de muncă, continuă să pună în practică zi de zi mesajul franciscan de iertare din iubire, pace de dragul lui Christos, şi fraternitate cu tot ceea ce Dumnezeu a creat.

La originea acestui Ordin stă grupul restrâns de tineri, care – de prin 1206 – s-au alăturat lui Francisc ca să împărtăşească cu el sărăcia şi alegerea spirituală.

Grupul primilor laici care l-au urmat pe Sf. Francisc erau numiţi “fraţii pocăinţei”. Astăzi ei se numesc Ordinul Franciscan Secular şi reprezintă o componente fundamentale a Familiei Franciscane constituită din cele trei Ordine ce au ca inspirator şi fondator pe Sf. Francisc de Assisi.
Regula reînnoită a Ordinului Franciscan Secular este aprobată de Papa Paul al VI-lea în spiritul Conciliului Vatican al II-lea şi o înlocuieşte pe cea a Papei Leon al XIII-lea.

Cei care simt chemarea de a deveni parte din familia Ordinului Franciscan Secular, urmează în prima perioadă un timp de formare din punct de vedere spiritual şi cultural, după care, fac o adevărată “profesiune” prin care, se angajează să trăiască această vocaţie în orice situaţie în care se găsesc, atât pe plan familiar cât şi locul de muncă.

De-a lungul istoriei lor, franciscanii laici au făcut cunoscută viaţa şi spiritualitatea Sf. Francisc în cele mai diferite domenii ale vieţii. În perioadele grele, cum a fost regimul comunist, atunci când fraţii şi surorile din primul şi al II-lea Ordin nu au putut să mărturisească vocaţia lor, idealul franciscan a rămas viu prin mărturia vieţii multor fraţi şi surori din Ordinul al III-lea.

redactia

Lasati un comentariu