5 sătmăreni admişi la Şcolile Militare de Subofiţeri Jandarmi

• publicat la: 31 august 2011
5  sătmăreni  admişi la Şcolile Militare de Subofiţeri Jandarmi

In luna august,la sediile Şcolilor Militare de Subofiţeri de la Fălticeni şi Drăgăşani s-a desfăşurat concursul de admitere.

Concursul de admitere s-a desfăşurat, în două etape:

Etapa I – probele eliminatorii (vizita medicală şi probele fizice) şi

Etapa II – proba de verificare a cunoştinţelor teoretice.

Pentru ocuparea locurilor scoase la concurs, candidaţii au susţinut probele eliminatorii   constând într-o examinare medicală şi verificarea aptitudinilor fizice . Aprecierea la aceste verificări s-a făcut prin atribuirea calificativului „PROMOVAT”  sau  „NEPROMOVAT”.

Fiecare probă a avut caracter eliminatoriu, participarea la următoarele probe fiind condiţionată de promovarea celei anterioare. La aceste probe nu s-au admis contestaţii, repetări sau reexaminări.

La cea de-a doua etapă au participat candidaţii care au promovat prima etapă –aceea a vizitei medicale şi a probelor fizice – şi a constat în susţinerea unei lucrări scrise la disciplinele de concurs, din tematicile şi programele prevăzute.

Selecţia finală a constat în ordonarea strict descrescătoare a candidaţilor care au promovat probele de aptitudini,  pe baza punctajului obţinut la lucrarea scrisă.

Din Satu Mare  au candidat 13 de tineri recrutaţi de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare dintre care 9 pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi 4 pentru Scoala Militară de Subofiţeri Jandarmi de la Drăgăşani.

Cinci dintre cei 13 au fost declaraţi admişi  si anume : Bretan Adrian, Dumitraş George, Săvianu Dorin, Vădan Călin, Lieb Armin.

redactia

Lasati un comentariu