Aveţi bani? Băgaţi-i în obiecte din aur!

• publicat la: 24 August 2011
Aveţi bani? Băgaţi-i în obiecte din aur!

Într-o lume marcată de criză, în care toate monedele se prăbuşesc, iar bursele abia îşi găsesc suflul, aurul a ieşit învingător. În ultima perioadă, preţul metalului preţios a doborât record după record, făcându-i pe marii investitori să întoarcă ochii spre el. Însă şi românii cu ceva bani puşi deoparte pot profita de investiţiile în aur.

Cum tot mai mulţi români de rând se întreabă, în ultima perioadă, dacă nu cumva metalul preţios nu e o achiziţie bună, analiştii îi sfătuiesc pe aceştia să cumpere obiecte din aur, pe care le pot apoi valorifica uşor.

Nu există român care să nu aibă acasă măcar un inel sau un lănţişor din aur. În condiţiile în care preţul aurului a crescut cu peste 50% în doar un an, rezultă că şi bijuteriei respective i s-a mărit valoarea. Asta nu înseamnă neapărat că românul s-a şi îmbogăţit, dar investiţia în orice obiect din aur a fost una profitabilă. La nivelul investiţiilor mari însă, o creştere a valorii aurului cu circa 50% a reprezentat un profit uriaş în- tr-un an în care orice altă investiţie a însemnat pierdere.

Majorarea preţului aurului de pe pieţele internaţionale a întrecut, în ultima perioadă, chiar şi cele mai optimiste previziuni.

Cotaţiile vor mai creşte

Analiştii cred acum că aurul ar putea atinge, până la sfârşitul acestui an, cel mai mare preţ din ultimele trei decenii, ajungând la pragul de 2.000 de dolari pe uncie (31,103 g), mai ales după ce temerea privind falimentul SUA i-a atins pe investitori, care s-au orientat rapid spre aur, abandonând acţiunile unor companii instabile.

Analiştii sunt însă speriaţi de ascensiunea preţului aurului. “Copacii nu cresc până la cer. Cumpărătorii trebuie să fie prudenţi. Problema este că oamenii cumpără aur, dar nu înţeleg de ce, iar aceasta este o mare problemă, un simptom clasic de bulă speculativă”, a declarat Jeffrey Rhodes, şeful operaţiunilor internaţionale cu metale preţioase de la INTL FCStone, companie de consultanţă, care desfăşoară şi operaţiuni de brokeraj. Cei mai mulţi analişti însă se aşteaptă ca perpetuarea problemelor din Europa, retrogradarea ratingului de ţară al SUA şi perspectivele economice fragile să alimenteze în continuare cererea uriaşă de aur de pe pieţele internaţionale.

Adrian Vasilescu: «Investiţie mai bună nu există»

“Aurul este singurul metal care a păstrat caracteristicile monetare în decursul anilor. Numai dacă ne uităm la rezerva de aur a BNR, ne dăm seama cât de bună este şi a fost investiţia în aur. Astfel, dacă în anul 2000 aveam 104 tone, care valorau 900 de milioane de euro, acum avem în rezervă 103,6 tone, care valorează 3,6 miliarde de euro. Aş putea să spun că investiţie mai bună nu există, dar nu pot să fiu atât de absolut, pentru că atunci când e vorba despre bani, orice se poate întâmpla. Dacă peste trei ani, de exemplu, valoarea aurului va fi mai mare, dar nu va exista cumpărător pentru el? ”, ne-a declarat Adrian Vasilescu (foto), consilierul guvernatorului BNR, referindu- se la preţul aurului şi la investiţia în acest metal.

De unde se poate cumpăra
Românii şi-au investit şi ei banii în aur, numai că la noi piaţa metalului preţios e săracă în oferte.

Piraeus Bank, principala instituţie care vinde aur, a livrat către clienţii săi în perioada 1 iulie – 4 august 60 kg de aur sub formă de lingouri şi 500 de monede, în valoare de 2 milioane de euro, adică aproape la fel cât a vândut în primele 6 luni ale anului. BCR, o altă instituţie care vinde aur, susţine că a dat circa 140 de kilograme de aur în iulie, în condiţiile în care, în primele şase luni, a cumulat vânzări de 220 kg. Preţul la care se cumpără aurul fizic, sub formă de plachete, monede sau lingouri, este cu atât mai mare, cu cât cantitatea este mai mică, deoarece tehnologia de prelucrare este foarte scumpă, iar la aceasta se adaugă costuri de transport şi de asigurare. Bancherii susţin că toţi cei care cumpără aur fac acest lucru pentru a economisi într- o altă formă decât clasicele depozite bancare.

Totuşi, cei mai mulţi români continuă să achiziţioneze bijuterii atunci când vor să investească în aur. “Pe de-o parte, oamenii cumpără aur sub formă de bijuterii, dar în acest fel au şi un cost cu manopera şi trebuie să plătească şi TVA. Pe de altă parte, fără a achita TVA, se poate investi în aur fizic, cumpărând plachete sau monede, cu greutăţi plecând chiar de la 1g. Achiziţia se poate face de la orice vânzător cu amănuntul, cum ar fi magazinele de bijuterii. De asemenea, se pot cumpăra cantităţi mai mari de aur (cam de la un kilogram în sus – n. red.), sub formă de bare, prin comandă, de la câţiva dealeri cu reputaţie”, a declarat pentru evz.ro Gabriel Pop, şeful Patronatului Operatorilor cu Metale Preţioase din România (POMPR).

Băsescu vrea mai mult aur în rezerva ţării

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seară, într-un interviu la TVR, că vrea să vadă începută exploatarea auriferă la Roşia Montană.
El a menţionat că resursele ce vor reveni României nu vor fi direcţionate spre cheltuieli sociale.

“Noi avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva BNR. Incertitudinea viitorului obligă orice stat care îşi poate consolida rezervele şi cred că din exploatare ar trebui să ridicăm rezerva la cel puţin 200 tone aur în următorii ani, pentru că vedeţi cât sunt de volatile monedele”, a spus Băsescu.

În prezent, rezerva de aur a BNR este de 103,6 tone.

sursa mediafax

Lasati un comentariu