Incendiu devastator în Rezervaţia Deltei Dunării

• publicat la: 21 august 2011
Incendiu devastator în Rezervaţia Deltei Dunării

Prăpăd în aria protejată Biosfera Delta Dunării, din zona localităţii constănţene Vadu. Un incendiu de proporţii a distrus aproape 300 de hectare de stuf şi vegetaţie uscată şi a ucis sute de păsări. Focul arde de mai bine de 18 ore deoarece este întreţinut de vânt. Munca pompierilor este îngreunată şi de faptul că focarul se află într-o zonă mlăştinoasă.

Incendiul a fost depistat sâmbătă, în jurul prânzului, iar focul a ars mai întâi mocnit. Vântul a făcut însă ca flăcările să se extindă necontrolat.

Pompierii au reuşit totuşi să ţină focul sub control astfel încât flăcările să nu ajungă şi la zonele locuite sau la plaja Vadu.

„Nu se poate interveni pentru lichidare deoarece este zonă mlăştinoasă şi nu putem intra cu forţele şi mijloacele necesare. (…) Până acum sunt în jur de peste 200 ha de stuf şi vegetaţie uscată”, a declarat Adrian Bucnar, ISU Constanţa.

La câţiva kilometri de incendiu se află zona unde turiştii şi-au instalat corturile, dar pompierii au dat asigurări că focul nu va ajunge până în zona turistică.

În prezent, focul a fost izolat, iar pompierii susţin că ar putea fi stins în curând dacă nu se modifică din nou direcţia vântului. În continuare există probleme cu zona mlăştinoasă, pompierii au muncit peste trei ore ca să ferească o fermă şi un alt obiectiv din apropiere.

Focul a distrus totul in cale timp de 16 ore iar pompierii au asistat neputinciosi la dezastru, din cauza terenului mlastinos. Zona face parte din Rezervatia Biosfera Delta Dunării.

Lasati un comentariu