Se schimbă lumea: TVA în America?

• publicat la: 17 august 2011
Se schimbă lumea: TVA în America?

Introducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) ar fi cea mai bună soluţie pentru problemele fiscale ale Statelor Unite, având potenţialul să acopere deficitul bugetului structural şi să stimuleze chiar investiţiile şi creşterea economică pe termen lung, potrivit unui editorial Bloomberg.

Deficitul bugetului structural, golul de finanţare care trebuie eliminat pentru ca sistemul  fiscal să ajungă la sustenabilitate pe termen lung, este de 5-6% din PIB-ul Statelor Unite, adică peste 800 miliarde de dolari pe an.

Cifra depăşeşte bugetul pentru apărare şi, în zece ani, ar fi de patru ori mai mare decât ţinta de reducere  a deficitului bugetar cu 2.100 miliarde de dolari inclusă în acordul pentru ridicarea plafonului datoriei de stat aprobat la începutul lunii august de Congres.

În acelaşi timp, veniturile din taxe la bugetul de stat al SUA sunt cu 3% din PIB sub media istorică.

Astfel, readucerea veniturilor din taxe la media istorică ar acoperi circa jumătate din deficitul structural, observă Bloomberg.

În contextul dificultăţilor de ordin politic de care s-ar lovi simpla creştere a taxelor actuale şi sistemului fiscal foarte complicat din SUA, cea mai bună soluţie ar fi reformarea taxei pe venit şi introducerea TVA, care ar genera venituri suplimentare importante la buget cu costuri  minime, din moment ce o astfel de taxă este colectată de firme în beneficiul guvernului.

În plus, TVA ar putea reprezenta un stimul pe termen scurt pentru economie, din moment ce sistemul actual al taxei pe vânzări este mai costisitor pentru contribuabil şi presupune taxarea multiplă a unor materiale, mărfuri şi produse în diferite stagii ale lanţului comercial.

Comisia pentru reducerea deficitului din Congresul SUA, condusă de membrii ai celor două partide politice principale, propune reformarea taxei pe venit pentru a elimina majoritatea deducerilor, reducerilor şi excepţiilor şi pentru a îmbunătăţi colectarea, reforme considerate binevenite, dar nu suficiente fără introducerea TVA.

O taxă pe valoare adăugată de 10% însoţită de un sistem de credit pentru taxa pe venit ar genera venituri de circa 2% din PIB, acoperind o treime din deficitul fiscal al SUA. Dacă statele americane şi-ar converti taxele pe vânzări în TVA, rata combinată colectată ar fi de 15-17%, mai redusă decât în majoritatea ţărilor europene.

Totodată, perioada necesară pentru implementarea unui astfel de sistem, de circa doi ani, ar putea reprezenta un stimul pe termen scurt pentru economie, deoarece mulţi consumatori s-ar grăbi să cumpere diverse bunuri înainte de introducerea TVA.

Cu toate acestea, TVA ar creşte povara fiscală suportată de contribuabili americani şi ar reduce cheltuielile de consum. Însă introducerea TVA odată cu o reformă amplă a sistemului fiscal ar contribui decisiv la rezolvarea problemelor cu care se confruntă bugetul SUA, conchid jurnaliştii Bloomberg.

sursa money.ro

Lasati un comentariu