Aproximativ 2.500 de profesori şi-au câştigat indemnizaţiile de concediu în instanţă

• publicat la: 16 September 2011
Aproximativ 2.500 de profesori şi-au câştigat indemnizaţiile de concediu în instanţă

Ministerul Educaţiei va trebui să plătească unui număr de aproximativ 2.500 de profesori din Harghita sumele cu care le-au fost diminuate indemnizaţiile de concediu, după ce Tribunalul Harghita a dat câştig de cauză acţiunii intentate de FSLI – zona Odorhei, informează Mediafax.

Tribunalul Harghita a dat câştig de cauză FSLI – zona Odorhei, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, obligând pârâţii, adică un număr de 84 de şcoli din judeţ, să calculeze şi să achite diferenţa de 25 la sută din indemnizaţia de concediu pe lunile iulie şi august 2010, percepută prin aplicarea Legii 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) – zona Odorhei, Kocs Ilona, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că indemnizaţia de concediu cuvenită cadrelor didactice pentru anul şcolar 2009-2010 nu trebuia să intre sub incidenţa Legii 118/2010, care a intrat în vigoare în data de 3 iulie a aceluiaşi an.

“Banii de concediu reprezintă un drept câştigat de profesori după munca pe care au prestat-o în timpul anului şolar, care s-a încheiat în 15 iunie 2010, deci aplicarea Legii 118/2010 s-a făcut abuziv”, a declarat Kocs Ilona.

Conform sentinţei civile şi irevocabile, “potrivit art.15, alin.2 din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor (…) iar potrivit art. 1 din Codul Civil, legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă”, stipulând, totodată, că nu are relevanţă faptul că profesorilor li s-a plătit indemnizaţia de concediu ulterior intrării în vigoare a Legii 118, “situaţia ivită în favoarea acestora (a profesorilor reclamanţi – n.r.) fiind cea raportată la data naşterii dreptului de a cere plata şi nu la aceea a efectuării plăţii”.

Instanţa a apreciat că cererea reclamantului, FSLI – zona Odorhei, este “întemeiată” şi obligă la achitarea indemnizaţiei de concediu cuvenită pentru anul şcolar 2009-2010 fără aplicarea diminuării de 25 la sută prevăzută la art.1, alin 1 al Legii 118/2010.

Sumele necesare achitării diferenţelor la idemnizaţia de concediu, în jur de 400 de lei pe profesor potrivit liderului FSLI – zona Odorhei, vor fi achitate de Ministerul Educaţiei.
“În cursul zilei de astăzi ( joi – n.r.) am fost la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi inspectorul general mi-a spus că ministerul a fost informat despre sentinţa Tribunalului şi că, în perioada care urmează, MEC va trimite şcolilor reclamate diferenţele de indemnizaţie de concediu rezultate prin aplicarea abuzivă a Legii 118, care vor fi restituite celor aproximativ 2.500 de profesori, membri ai FSLI Odorhei”, a afirmat Kocs Ilona.

Ea a spus că tot printr-un proces intentat de FSLI Odorhei cadrele didactice afiliate sindicatului au câştigat şi returnarea diferenţei de la 130 de lei până la 100 de euro, bani acordaţi anual profesorilor pentru achiziţionarea de cărţi şi alte materiale didactice.

sursa  antena3

comentarii

de rozasinu'tulipan la 17 September 2011 - 01:31

………….
………….
………….
…..

Lasati un comentariu