DECLARAŢIE-ŞOC a şefei instituţiei care verifică licitaţiile publice, la Interviurile Gândul: „Credeţi că BUGETARII trăiesc doar din salariile lor?”

• publicat la: 28 septembrie 2011
DECLARAŢIE-ŞOC a şefei instituţiei care verifică licitaţiile publice, la Interviurile Gândul: „Credeţi că BUGETARII trăiesc doar din salariile lor?”

În România probabilitatea ca o instituţie publică să deruleze în mod transparent şi legal o licitaţie pe bani publici este de 53%. Motivele sunt mai multe, după cum explică şefa instituţiei care verifică licitaţiile din bani publici, Cristina Trăilă: birocraţia, necunoaşterea temeinică a legii dar şi „tentanţiile” la care sunt supuşi unii funcţionari publici.

Întrebată ce părere are despre administraţia publică şi despre faptul că unii angajaţi ai statului susţin că pentru că li s-au tăiat salariile vor munci mai puţin, Trăilă, care conduce o instituţie subordonată direct primului ministru, a întrebat, la rândul ei: „Credeţi că bugetarii trăiesc doar din salariile lor? Sunt mult prea puţini în această situaţie”.

În primele opt luni ale acestui an în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) au fost transmise, de către autorităţile contractante, 15.167 de anunţuri de participare, dintre care 7.104 au fost respinse de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).

„Funcţionarii publici se ascund după hârtii”

„Foarte multe semnături şi foarte puţină responsabilitate. Cu cât sunt mai multe semnături cu atât se diluează responsabilitatea. Avem acest obicei de a ne acoperi cu semnături” – aşa caracterizează Cristina Trăilă, preşedintele ANRMAP, administraţia publică din România, în cadrul unui interviu acordat gândul.

„Aici este marea problemă a sistemului public. În interiorul instituţiilor nu există un sistem extrem de transparent. Funcţionarii publici se ascunde după hârtii”, a adăugat ea.

Întrebată cine plăteşte, conform legii, pentru că aceste proceduri nu sunt derulate corespunzător, respectiv că nu se respectă legile care fac referire la cheltuirea banului public, preşedintele ANRMAP spune că situaţia a fost complicată dar că va fi mult mai simplă.

„Începând de vineri, 23 septembrie, se verifică şi documentaţia, nu doar procedura. Vom verifica aceste licitaţii înainte de pornirea procedurii. În ceea ce priveşte amenzile sau sancţiunile acordate, în cazul în care se vor constata nereguli, evident, acestea vor fi date pe persoană fizică”, spune Trăilă.

Ea a explicat că verificarea procedurilor şi amendarea nu asigură „curăţarea mecanismului de folosire a banilor publici”, mai ales atât timp cât amenda, dacă este plătită, este decontată tot de către contribuabili. „Contractul rămânea în vigoare până la urmă. Răul s-a produs. Nu este eficient să vii să verifici după încheierea contractului”, a adăugat ea.

Printre exemplele date, legate de problema vizibilităţii, se numără cel al primăriei oraşului Otopeni, care a cheltuit în total 44 de milioane de euro în doi ani, în mod netransparent, adică prin „procedurile clasice”. „Dumnealor poate cred că i-am uitat. Nu i-am uitat. Nu numai că le dăm amendă dar, sancţiunea mult mai dură, în final, este declararea nulităţii contractelor şi recuperarea sumelor cheltuite, conform legii. Vom cere direct în instanţă anularea acelor contracte, la fel cum a fost cazul cu radarele fixe”, ne-a declarat ea.

Pentru a duce cu succes noile atribuţii până la capăt, ANRMAP a cerut şi a primit din partea Guvernului mărirea grilei cu 60 de angajaţi, totalul ajungând astfel la 156 de persoane.

Amenzi de 920.000 de euro în primele opt luni din 2011

În primele opt luni ale acestui an ANRMAP a efectuat 222 de controale la nivel naţional, în urma cărora au fost acordate 211 sancţiuni, 208 avertismente şi amenzi în valoare totală de circa 920.000 de euro.

Există însă şi sancţiuni mult mai mari, cum ar fi anularea contractelor şi începerea, în instanţă, a procedurii de recuperare a banilor cheltuiţi ilegal, dar şi intrarea în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

De la începutul lui 2008 până pe 6 septembrie anul curent, ANRMAP a primit 85 de sesizări din partea DNA dintre care 71 s-au finalizat cu acţiuni de control. Până la data menţionată au fost finalizate 63 de controale, valoarea amenzilor acordate fiind de circa 230.000 de euro.

„Am avut foarte mult sesizări de la DNA. Nu spunem că este bine ca lucrurile să capete culoare penală. Cel care greşeşte însă, trebuie pedepsit conform legii”, explică preşedintele ANRMAP.

„Credeţi că bugetarii trăiesc din salariile lor? Sunt mult prea puţini în această situaţie”

Întrebată ce părere are despre scuza folosită de unii angajaţi ai statului, respectiv „Mi s-a tăiat salariul cu 25%, muncesc cu 25% mai puţin”, Trăilă a declarat, zâmbind: „Dar ai de ales. Poţi să mergi în privat, unde, dacă eşti bun, vei fi mai bine recompensat financiar. Credeţi că bugetarii trăiesc doar din salariile lor? Sunt mult prea puţini în această situaţie. Este evident. Vorbim de doi ani de criza economică şi parcările de la hipermarketuri sunt pline şi nu faci diferenţa care e medic sau care e profesor”.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca administraţia publică să paralizeze în urma unei plecări masive a angajaţilor, preşedintele ANRMAP a declarat, vizibil amuzată: „Şi unde se vor duce? Îşi vor permite să fie incorecţi în mediul privat? Vor mai avea program scurt vinerea? Vor mai putea pleca la ora 16:00 în fiecare zi?”.

sursa  gandul.ro

Lasati un comentariu