Incendiu în pădurea de la Tătărăşti

• publicat la: 22 septembrie 2011
Incendiu în pădurea de la Tătărăşti

Astazi, de la ora 11,00, a avut loc la Tătărăşti un exerciţiu la care au participat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare, Batalionul 52 Geniu,C.J.S.U. –  Grupul de suport tehnic la incendii de pădure, Inspectoratul de Jandarmi  Judeţean Satu Mare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, Ocolul Silvic Satu Mare, Comitetele locale pentru situaţii de Urgenţă al comunelor Viile Satu Mare şi Homoroade.

Acesta a urmărit verificarea viabilităţii planului de intervenţie, îmbunătăţirea conţinutului acestuia pe baza concluziilor şi învăţămintelor desprinse pe timpul desfăşurării exerciţiului şi a celor reieşite din intervenţiile în judeţ, ţară şi străinătate. De asemenea s-a verificat modul de acţiune a structurilor implicate în intervenţie în situaţii de urgenţă generate de incendii de pădure.

Printre scopurile urmarite s-au numarat şi:

  • verificarea asigurării conducerii operaţiunilor de intervenţie la stingerea incendiului de către autorităţile investite;
  • pregătirea psihologică a efectivelor şi participanţilor pentru cunoaşterea modului de comportare pe timpul acţiunilor de intervenţie în situaţia creată, conform situaţiilor specifice;
  • verificarea modului cum Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a organizat cooperarea  între forţele participante la exerciţiu şi stabilirea căilor de perfecţionare a acestei activităţi;
  • verificarea nivelului de pregătire pentru intervenţie a forţelor participante;
  • verificarea cunoaşterii  surselor de alimentare cu apă şi a căilor de acces;
  • cunoaşterea  procedeelor şi metodelor  de intervenţie.

Pentru realizarea obiectivelor propuse s-au creat trei situatii speciale,prima desfasurandu-se de la  ora 11.00.In poligonul Tătărăşti a izbucnit un incendiu , ca urmare a executării şedinţelor de tragere de către subunităţile Batalionului 52 Geniu. Datorită existenţei vegetaţiei uscate înalte în poligon şi a direcţiei şi vitezei vântului, exista  pericolul propagării la pădurea din apropiere.

REZOLVARE :

1. Deplasarea la faţa locului a:

– Grupei operative a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”SOMEŞ” al judeţului Satu Mare;

– Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu toate forţele;

– Secţiei de Pompieri Carei:

– Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare;

– Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare;

– Ocolul Silvic Satu Mare;

– S.V.S.U. Viile Satu Mare;

2. Organizarea intervenţiei;

3. Asigurarea fluenţei circulaţiei;

4. Asigurarea rezervei mijloacelor de protecţie şi a personalului de înlocuire;

Pe fondul propagării incendiului, ca urmare  a direcţiei şi vitezei  vântului, se aprinde liziera pădurii din apropiere.

REZOLVARE :

Comandantul intervenţiei  ordonă grupei operative executarea unei recunoaşteri preliminare, concomitent ordonă comandantului Detaşamentului de Pompieri Satu Mare concentrarea forţelor specializate la faţa locului. Ordonă intrarea în dispozitiv, astfel:

-urgenţa I :  –  o parte din forţele Detaşamentului de Pompieri Satu Mare;

–  forţele Batalionului 52 Geniu ;

–  S.V.S.U. Viile Satu Mare;

– Personalul Ocolului Silvic Satu Mare.

-urgenţa a-II-a : – ACI din Detaşamentul de Pompieri Satu Mare cu 10 militari;

-forţele de intervenţie ale Secţiei de Pompieri Carei;

– subunitatea de intervenţie a Batalionului 52 Geniu;

– S.V.S.U. Homoroade.

Organizarea dispozitivului preliminar de intervenţie.Evacuarea persoanelor

A doua situatie speciala  s-a desfasurat de la ora  11.30.

Pe timpul acţiunii de stingere, se produce o explozie, posibil de la un element de muniţie rămas neexplodat.  Ca urmare a exploziei,  2 militari din cadrul echipelor de   stingere sunt răniţi. Ca urmare a  fumului dens şi a flăcărilor, alţi 2 voluntari din cadrul SVSU Homoroade sufera intoxicatii si arsuri de gradul 2.

REZOLVARE :

Comandantul intervenţiei ordonă  instalarea Punctului de prim ajutor medical triaj şi evacuare de către Batalionul 52 Geniu,  concomitent se iau măsuri pentru căutarea persoanelor rănite cu ajutorul câinelui de salvare – căutare, evacuarea victimelor din zona afectată, de către echipa de salvare evacuare  din cadrul S.V.S.U. Viile Satu Mare, acordarea primului ajutor şi transportul victimelor la cea mai apropiată  unitate spitalicească de către echipajul S.M.U.R.D. şi echipajul medical al Batalionului 52 Geniu.

De la ora 12.30 a avut loc a treia situatie speciala ce a constat din asanarea  terenului de muniţia rămasă neexplodată.

REZOLVARE :

Comandantul intervenţiei ordonă  delimitarea şi marcarea zonei în care se execută asanarea şi cercetarea acesteia de către  echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare, pentru căutarea, identificarea, ridicarea, transportul  şi distrugerea  elementelor de muniţie rămase neexplodate.

redactia

Lasati un comentariu