Mezelurile s-au scumpit cu până la 15 procente. Noi scumpiri, anunţate până la sfârşitul anului

• publicat la: 22 septembrie 2011
Mezelurile s-au scumpit cu până la 15 procente. Noi scumpiri, anunţate până la sfârşitul anului

Mezelurile s-au scumpit cu până la 15 procente şi s-ar putea scumpi din nou înainte de sfârşitul anului. Preţul majorat al membranelor pare să fie de vină, de data aceasta. Cel mai mare exportator de membrane de oaie şi-a redus producţia şi asta s-a simţit şi în România.

Consumul de mezeluri a scăzut cu 10-12 procente în acest an iar din cauza crizei românii şi-au schimbat preferinţele. Acum caută în galantare produsele  mai ieftine.

Mezelurile s-au scumpit treptat, iar preţul membranelelor de oaie a crescut chiar şi cu 100% de anul trecut până acum.

Carnea de porc, în schimb, s-a scumpit de zece ori mai puţin decât membranele. În aceste condiţii, la iarnă mezelurile s-ar putea cumpăra la preţuri mai mari decât acum. Cu cel puţin zece procente.

Producătorii care ţin la traditie refuză să folosească produse  artificiale. Dar pregătesc unele sortimente nemaiîntâlnite până acum.

sursa Antena3

Lasati un comentariu